Într-o în perioadă în care răbdarea populației este testată la maximum de Guvernul Bolojan prin anunțuri succesive de măsuri de austeritate pentru rezolvare problemei deficitului bugetar, a fost publicat și proiectul de lege privind plata pensiilor private, care nu le mai permite românilor să își primească toți banii de pensie privată obligatorie într-o singură tranșă, la data retragerii din activitate. În fața valului de nemulțumirii și interpretări greșite ale legii, Radu Crăciun, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), a răspuns mai multor întrebări cheie.
1) De ce această lege, cu puternic impact emoțional negativ asupra populației, a fost lansată tocmai acum, când românii sunt oricum nemulțumiți de creșterea taxelor și celelalte măsuri de austeritate anunțate de Guvern?
”Ghinionul aceste legi este faptul că ea a fost prezentată pe un fond emoțional foarte problematic legat de alte decizii pe care Guvernul le-a luat și care nu sunt foarte populare. Totuși, trebuie menționat că ASF lucrează de 3 ani la acest proiect de lege, deci nu este ceva doar de moment. Nu știu dacă a fost o idee foarte bună să fie anunțată chiar în această perioadă”.
2) Această lege a fost dată acum pentru a sprijini deficitul bugetar?
”Este un alt mit faptul că legea este dată în sprijinul deficitului. În primul rând legea nu va fi aplicată mai devreme de un an și jumătate, deci nu se rezolva actuala problemă a deficitului. Mai mult, chiar și după această perioadă, fondul de plată va investi o parte din sumă în titluri de stat și o parte în depozite bancare. Așadar, vorbim de niște fonduri de plată care inițial vor avea niște active mici, și apoi doar o parte din aceste active mici vor fi investite în titluri de stat. Mă îndoiesc că bugetul de stat ar fi bazat pe banii pe care îi vor avea de investit fondurile de plată a pensiilor private”.
3) Dacă ni s-a spus că pensia privată Pilon 2 este PRIVATĂ, de ce acum statul dispune anumite măsuri care afectează acești bani privați?
”Știu că s-a vorbit și că această lege ar fi o naționalizare a proprietății private. Am însă două întrebări. Cel care are o pădure în proprietate o poate ‘rade’ la pământ, doar pentru că e proprietate privată? Cel care are un apartament într-un bloc, îl poate transforma într-un club?
Ce vreau să spun este că o proprietate privată vine și cu anumite limitări. Faptul că nu poți tăia o pădure cum vrei, sau că nu poți face orice cu apartamentul tău nu înseamnă că statul ți-a naționalizat pădurea sau apartamentul.
Așadar, o proprietate privată – banii în cazul de față, rămân ai dumneavoastră și în continuare, doar că intervin niște reguli cu privire la modul în care acei bani pot fi folosiți, așa cum există reguli și cu privire la modul în care alte proprietăți private pot fi folosite”.
4) Ce se va întâmpla cu pensia privată atunci când o persoană se aproape de vârsta pensionării?
”Cu 6 luni înainte, administratorul pensiei private va informa persoana în cauză că va avea dreptul să își transfere banii către un fond de plată. Dacă primim răspuns, banii sunt transferați. Dacă nu, banii rămân în contul administratorului fondului de pensii și vor fi transferați atunci când persoana în cauză îl va notifica”.
5) Cum va fi calculată pensia viageră?
”Este vorba de un calcul actuarial. Este un calcul bazat pe speranța de viață, pe mortalitate și pe diverse alte date. Actuarii vor fi cei care vor calcula această pensie.
Va exista concurență între administratorii de plăți și până la urmă va fi o ofertă comercială. Fiecare administrator va face propriul calcul și va oferi un anumit nivel al pensiei viagere. Vor exista inclusiv agenți de marketing care vor încerca să îl convingă pe cel care se pensionează să își mute banii de la administratorul de pensii X, la fondul de plată Y”.
6) S-a decis plata eșalonată, pe 10 ani, pentru că administratorii de pensii nu au bani să facă plăți foarte mari simultan?
”Nu. Nu există nicio problemă de plată. Fondurile sunt foarte lichide. Nu ar fi nicio problemă nici dacă, pe legislația actuală, generația decrețeilor și-ar retrage toți banii deodată. Noua lege nu este făcută pentru că fondurile de pensii private nu ar avea bani să facă plăți. Nu este o amânare a plăților astfel încât administratorii să beneficieze mai mult timp de bani.
Chiar și pe noua lege, banii vor ieși oricum integral din fondurile de pensii și vor merge către fondurile de plată a pensiilor”.
7) De ce 10 ani pentru realizarea plăților, în condițiile în care speranța de viață în România abia ajunge la 75 de ani?
”Mulți se raportează la speranța de viață de la naștere, atunci când spun că 10 ani sunt prea mulți ani și în realitate s-ar trăi mai puțin în România.
Este greșit să spunem acest lucru pentru că în această situație se vorbește despre speranța de viață la naștere, iar înseamnă că este inclusă și calitatea infantilă care poate afecta puternic cifrele.
Raportarea corectă trebuie să se facă în cazul speranței de viață la pensie în România, iar atunci vorbim de o speranță de viață de +14 ani pentru bărbați și de +18 ani pentru femei. Așadar, vorbim de o speranță de viață mai mare decât perioada de 10 ani de eșalonare e pensiei private”.
8) În cazul în care pensionarul decedează și nu are moștenitori, ce se întâmplă?
”Dacă nu există moștenitori, banii rămân în contul fondului de pensii private. Totuși, merită menționat că o astfel de situație este cu totul excepțională, aproape oricine având rude sau alți moștenitori care să dobândească suma acumulată în fondul de pensie privată”.
9) În cazul unui deces, moștenitorul primește toată pensia într-o singură tranșă? Sau eșalonat, timp de mai mulți ani?
”Moștenitorul primește toți banii rămași de plătit într-o singură tranșă”.
10) De ce fondurile de plată a pensiilor private au comisioane lunare mai mari (0,05% din valoarea activelor) decât actualii administratori de fonduri de pensii private (minim 0,02% lunar din valoarea activelor)?
”Deoarece fondurile de plată ale pensiilor private vor fi inițial foarte mici, dar vor avea costuri fixe mari. Vor fi mici inițial deoarece vor avea active în administrare mici. Valoarea activelor va crește pe măsură ce tot mai mulți români vor ieși la pensie.
Și actualii administratori de pensii private au avut la momentul lansării în 2008, comisioane la fel de mari, de 0,05%, tot din cauză că aveau costuri fixe iar activele erau, desigur, foarte mici la acel moment”.