Extinderea vine după o primă etapă în care Anytime s-a concentrat pe construirea structurii operaționale locale, consolidarea echipei și adaptarea modelului de business la piața românească.
„Venim cu promisiunea ofertei de asigurare în mai puțin de un minut. Vrem să facem asigurările mai simple, mai transparente și complet digitale. Am început în Grecia, am continuat în Cipru, iar acum suntem în România”, a declarat Antonis Tsaknakis (foto), Country Manager, Anytime România.
Potrivit acestuia, România este văzută de companie ca o piață cu potențial, în care consumatorii sunt deschiși la soluții digitale.
„România este o piață cu potențial și cu consumatori dinamici. Vrem să facem asigurarea mai simplă, mai transparentă și mai umană. Pentru asta, investim în tehnologie și în oamenii noștri din Grecia, Cipru și România”, a mai spus Tsaknakis.
Anytime mizează pe creșterea vânzărilor RCA în România
Compania spune că intră acum într-o fază de creștere accelerată, cu accent pe impulsionarea vânzărilor, creșterea vizibilității brandului și dezvoltarea parteneriatelor strategice.
„România este o piață strategică pentru noi, cu un potențial semnificativ de creștere pe segmentul asigurărilor digitale. După primul an dedicat dezvoltării operațiunilor locale și validării prezenței noastre pe piață, intrăm acum într-o nouă etapă, axată pe extinderea prezenței comerciale. Vom valorifica experiența noastră internațională, adaptând soluțiile Anytime la nevoile locale și contribuind la modernizarea pieței”, a declarat Yiannis Kantoros, CEO al Grupului Interamerican.
În primul an de activitate, Anytime a introdus pe piața locală un model de asigurare complet digital, prin care clienții pot obține o ofertă și își pot administra polița online. În prezent, proprietarii de autoturisme pot obține o ofertă de răspundere civilă auto (RCA) în aproximativ un minut, pe site-ul companiei, printr-un proces simplificat, susținut de asistență dedicată pe parcursul experienței de client.
Lansarea CASCO și alte produse de asigurare
După primul an de prezență pe piață, compania spune că va urmări consolidarea operațiunilor comerciale, creșterea vizibilității și extinderea portofoliului de produse.
Ca parte a acestei noi etape, Anytime are în plan să își extindă portofoliul prin introducerea asigurărilor auto complete, CASCO, precum și a altor produse de asigurare, în linie cu strategia sa de creștere pe termen lung.
În paralel cu modelul de vânzare directă către consumatori, compania va continua să dezvolte parteneriate locale, prin care soluțiile de asigurare să fie integrate în platformele digitale pe care consumatorii le folosesc deja.
Buget de investiții: 30 milioane euro
Anytime are un buget de investiții de 30 de milioane de euro planificat pentru următorii ani, destinat susținerii dezvoltării pe termen lung în România.
Brandul are peste 15 ani de experiență pe piețe precum Grecia și Cipru, unde, potrivit companiei, are o cotă de piață de peste 45% în fiecare dintre cele două țări. Anytime este brandul de asigurări digitale al Interamerican, companie cu prime brute subscrise de 495 de milioane de euro.
Interamerican face parte din Achmea, grup olandez de asigurări cu o experiență de peste 200 de ani și prime brute subscrise în valoare de 24,8 miliarde de euro. Achmea are operațiuni în mai multe piețe europene, inclusiv Grecia, Germania, Turcia și Slovacia.