Comisia Europeană va comunica până la jumătatea lunii martie dacă România a respectat acest jalon
“Avem în curs o cerere de plată de 2,6 miliarde de euro, pentru a cărei închidere trebuie să clarificăm două jaloane importante: este vorba despre jalonul care ține de pensiile pentru magistrați și pentru jalonul de decarbonizare. Este adevărat că am avut un termen de îndeplinire care era la sfârșitul lunii noiembrie anul trecut.
Comisia a apreciat eforturile mari pe care le-am făcut pentru a corecta această nedreptate, pentru a pune în practică acest angajament pe care și l-a asumat România și am încredere că după ce vom comunica toate documentele care țin de acest jalon vom primi un răspuns până la jumătatea lunii martie care sper să fie favorabil.
Când ai de îndeplinit un jalon dacă l-ai îndeplinit în totalitate primești întreaga sumă, dacă l-ai îndeplinit parțial proporțional cu gradul de îndeplinire poți să ai o corecție. Speranța mea e că vom recupera cea mai mare parte a acestor bani. Este totuși o sumă importantă”, a precizat premierul Ilie Bolojan.
Premierul a vorbit despre importanța absorbției banilor din PNRR
Ilie Bolojan a spubliniat că pentru a face absorbția banilor din PNRR, România trebuie să respecte jaloanele.
“Avem reforme de făcut, măsuri de luat. Avem întârzieri din anii trecuți pe care să le recuperăm în următoarele 6 luni de zile, astfel încât banii care trebuie eliberați să fie eliberați de Comisia Europeană, condiția fiind îndeplinirea acestor jaloane.
În principal, datorită fondurilor europene prin programul PNRR care trebuie absorbite până la finalul lunii august. O componetă de 10 miliarde de euro, parte grant, parte împrumut. Va fi o presiune să menținem componenta de investiții mare care să asigure finalizarea acestor proiecte”, a mai precizat Ilie Bolojan.
Sorin Grindeanu face declarații care clatină Coaliția
Între timp, la București, Coaliția de guvernare stă pe un butoi de pulbere. Mai exact, Sorin Grindeanu a precizat într-o conferință de presă, că Ilie Bolojan nu a fost premierul coaliției, ci doar al unui singur partid: USR.
Întreaga situație s-a declanșat, după ce Sorin Grindeanu a afirmat într-un interviu acordat G4Media că va propune un vot intern în cadrul partidului, în care social-democrații să decidă dacă vor să rămână în coaliție cu Ilie Bolojan premier sau dacă vor alt premier, dar și dacă vor să mai rămână în coaliție alături USR.