„Subvenţiile mănâncă bugetul. Avem două găuri structurale majore (STB și termoficarea) care ne duc în pragul falimentului. Mă angajez să facem ceva în 2026, nu doar să mergem să stăm cu mâna întinsă la guvern. Vor fi nişte reforme structurale pe parcursul anului 2026 şi voi avea nevoie de tot sprijinul Constituţiei Generale. Comparativ cu alte capitale europene avem această subfinanţare structurală. Conflictul pe care l-aţi văzut în trecut între PMB şi sectoare nu este unul personal. Este unul structural. Avem competenţe suprapuse şi trebuie să facem ordine în ele”, a declarat Ciprian Ciucu, noul primar al Bucureștiului.
Edilul a precizat că STB, una dintre găurile structurale, are o datorie de 1,38 de miliarde la ANAF.
”Din punctul meu de vedere, cu această datorie, dacă noi nu plătim la timp acele eşalonări pe care le-a gândit fostul primar general, această societate este aproape un faliment. Şi nu mi-este frică să pronunţ acest cuvânt, a afirmat Ciucu.
Totodată, acesta a vorbit și despre o dezvoltare limitată a Capitalei, ținând cont de datoriile cumulate și de găurile din buget.
„Suma care ne-ar ajuta să funcționăm anul viitor este de 8,5 miliarde, care include datorii, salarii, datoria publică etc. Avem iluminat public, avem sănătatea, spitalele noastre şi instituţii subordonate. Este practic imposibil în acest moment să vorbim că putem să echilibrăm bugetul pe anul viitor. Dacă am primi 60% şi sectoarele doar 40% din bugetul cuvenit de la Guvern, sectoarele urmând să-şi le completeze, cum am zis, inclusiv din taxe şi impozite locale, am avea undeva la 6 de miliarde, cu 2,5 miliarde mai puţin, decât necesarul pe anul viitor”, a explicat Ciucu.
Nu în ultimul rând, actualul edil i-a mulțumit predecesorului său, Nicușor Dan, pentru referendumul inițiat anul trecut, prin care bucureștenii au decis ca primarul general să dețină mai mult credit.
”Vreau să-i mulțumesc domnului Nicușor Dan că a inițiat referendumul de anul trecut. Asta a fost modalitatea domniei sale prin care să atragă atenția că a încercat să se facă auzit, și nu a fost auzit. O să-mi asum și eu o parte din vină aici. Și ca primar de sector, și ca om care a participat la ședințele coaliției în anul 2025. Faptul că domnul președinte s-a făcut auzit prin acel referendum, faptul că bucureștenii l-au auzit, îmi oferă mie azi oportunitatea ca Primar General să duc mai departe acest proiect”, a conchis acesta.
.