Luca Niculescu, după întâlnirea cu Grindeanu: „Am văzut deschidere din partea PSD”. Ce priorități a discutat cu social-democrații

Sursă foto: facebook Luca Niculescu

Luca Niculescu, după întâlnirea cu Grindeanu: „Am văzut deschidere din partea PSD”. Ce priorități a discutat cu social-democrații

Cuprins Articol:
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat că a văzut deschidere din partea PSD în încercarea de a găsi soluţii, iar priorităţile discutate cu social-democraţii au vizat rectificarea bugetară şi bugetul pe anul viitor.

Rectificarea bugetară, printre prioritățile discutate

"Priorităţile imediate pe care le avem şi pe care le-am discutat cu reprezentanţii PSD - o rectificare bugetară de care România are nevoie, pentru că altfel riscăm să avem probleme cu plăţile pe finalul anului; un buget pe 2027 care trebuie încheiat până la finalul acestui an, la începutul anului viitor vin din nou agenţiile de rating; şi, evident, respectarea angajamentelor asumate de România referitoare la traiectoria fiscală, o mai bună colectare şi protejarea investiţiilor şi a locurilor de muncă", a spus Niculescu, la sediul central al PSD, după întâlnirea cu liderii social-democraţi, potrivit Agerpres.

„Am văzut însă deschidere în încercarea de a găsi soluţii”

El a fost întrebat care au fost 'liniile roşii' trasate de PSD.

"Nu o să vorbesc despre linii roşii, iar declaraţiile care privesc cele spuse de Partidul Social Democrat o să îl las pe domnul Grindeanu să le facă. Am văzut însă deschidere în încercarea de a găsi soluţii. După cum spuneam, suntem într-o situaţie destul de complicată, e important să avem un Guvern cu puteri depline rapid', a afirmat premierul desemnat.

În ceea ce priveşte viitorul program de guvernare, Niculescu a precizat că "lucrurile bune vor fi continuate". 

"Voi prezenta un Guvern competent, în care cei care se vor regăsi trebuie să aibă şi competenţele să ocupe acele funcţii. (...) Am spus că nu sunt omul care să vină să şteargă lucrurile bune făcute înainte. Lucrurile bune le vom continua, pe cele care pot fi îmbunătăţite le vom îmbunătăţi. Toate măsurile de relaxare, dacă vor exista, trebuie să fie făcute în aşa fel încât să nu atingă angajamentele internaţionale pe care ni le-am luat, pe care ni le-am asumat şi care sunt în beneficiul României", a menţionat Luca Niculescu.

Premierul desemnat se mai întâlneşte în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare, cu reprezentanţii PNL şi cu cei ai UDMR. Discuţiile au loc la sediile partidelor. 

Personalizate pentru tine