Coaliția de guvernare va rezista, în ciuda tensiunilor din spațiul public. Ce spune președintele Senatului României despre viitorul PSD-ului la guvernare

sursă foto: shutterstock

Coaliția de guvernare va rezista, în ciuda tensiunilor din spațiul public. Ce spune președintele Senatului României despre viitorul PSD-ului la guvernare

Preşedintele Senatului României, Mircea Abrudean (PNL), a declarat că este încrezător că, în ciuda unor declaraţii şi a unor tensiuni în spaţiul public, coaliţia de guvernare va rezista şi PSD va rămâne la guvernare. „Bugetul pe 2026 va trece "fără probleme" de votul Parlamentului”, a mai spus el.

"Eu cred că mai rezistă. Turbulenţe au mai fost, sunt oarecum normale, e şi o perioadă mai complicată, fiecare e mai productiv în declaraţii politice decât ar trebui să fie pentru această situaţie în care ne aflăm, dar cred că sunt, totuşi, oameni responsabili în toate partidele din coaliţie şi înţeleg importanţa stabilităţii politice a României, mai ales în acest context complicat, cu războaie la graniţă, cu conflictul din Orientul Mijlociu, care ne afectează din punct de vedere energetic, şi nu e momentul pentru instabilitate politică, pentru că asta ar duce România într-o criză prelungită, de care nu are nimeni nevoie", a spus președintele Senatului, citat de Agerpres.

De asemenea, preşedintele Senatului consideră că PSD nu va ieşi de la guvernare şi a subliniat că nici nu-şi doreşte acest lucru. El s-a declarat convins şi că bugetul va trece de Parlament "fără probleme". 

„Nu cred că PSD va ieşi de la guvernare, eu nu-mi doresc asta şi cred că nimeni nu-şi doreşte, pentru că, până la urmă, e cel mai mare partid din coaliţie şi până acum lucrurile au funcţionat normal. Funcţionarea coaliţiei se vede la vot, nu în declaraţii politice şi nu la televizor”, a adăugat Mircea Abrudean. El a mai vorbit despre moțiunile de cenzură respinse de această coaliție și despre bugetul pe care l-a aprobat.

 

Personalizate pentru tine