Nicușor Dan a semnat demisiile miniştrilor PSD şi interimatele. Liderii celor patru partide politice pro- europene, chemate luni la Cotroceni

Sursă foto: Alexandros Michailidis / Shutterstock.com

Nicușor Dan a semnat demisiile miniştrilor PSD şi interimatele. Liderii celor patru partide politice pro- europene, chemate luni la Cotroceni

Demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de interimari au fost semnate vineri seară de Nicușor Dan, a informat în această dimineață președintele Românie. În același timp, Nicușor Dan a invitat luni liderii partidelor din coaliția destrămată la Cotroceni, pentru o discuţie despre programele SAFE şi PNRR.

"Îmi voi exercita în continuare rolul de mediator"

„Am semnat asearǎ demisiile miniștrilor social-democrați și propunerile de miniștri interimari, transmise de către Guvern. Îmi voi exercita în continuare rolul de mediator. Ca atare, i-am invitat, luni, pe liderii celor patru partide politice pro europene și pe liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, pentru a avea o discuție tehnică și aplicată despre programele majore pentru România, precum SAFE și PNRR”, a anunțat sâmbătă seară Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că Nicușor Dan a avut o primă rundă de consultări cu partidele din coaliție și miercuri, care au durat aproape 7 ore. La finalul lor, Nicușor Dan a făcut o declarație de presă în care a cerut „dezescaladarea” tensiunilor politice.

Cei șase miniștri PSD, un vicepremier și secretarul general al Guvernului și-au depus demisiile joi, 23 aprilie, în urma deciziei PSD de a retrage sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Ele au fost trimise și înregistrate la Administrația Prezidentială joi seară.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunțat vineri că va semna demisiile miniştrilor PSD şi interimatele înainte de a ajunge în ţară, de la reuniunea informală a Consiliului European din Cipru.

„Peste zi, colegii mei s-au uitat pe ele, au întocmit proiectele de decrete, de revocare respectiv numire şi acum, în drum spre avion, o să mă uit şi eu pe ce au lucrat, adică să fac o mică verificare şi, dacă totul e în regulă, le voi semna”, a declarat vineri preşedintele Dan.

Personalizate pentru tine