Nicușor Dan: Mă trezeam la 1:00 noaptea, ştiam câţi kilometri mai avem pe tramvaiul 5
În ce priveşte o serie de critici care i-au fost aduse pe reţelele sociale, Nicuşor Dan a spus că singura greşeală de protocol pe care a făcut-o a fost la Timişoara.
"Am văzut multe comentarii pe tema asta, dar mai puţin chestiunea de la Timişoara, eu nu văd niciun fel de greşeală de protocol. Dar, dincolo de asta, e o chestiune foarte serioasă. Adică eu sunt un politician care a activat foarte mult la nivel local. Mă trezeam la 1:00 noaptea, ştiam câţi kilometri mai avem pe tramvaiul 5. Şi toate lucrurile astea le ştiam pe din afară. Acum, în poziţia asta, sunt cu totul şi cu totul alte informaţii pe care a trebuit să le asimilez într-un termen foarte rapid. După o săptămână, m-am dus la Vilnius, la o reuniune B 9. A trebuit să învăţ foarte repede care sunt relaţiile bilaterale cu toate acele 8-10 ţări cu care m-am întâlnit - deci au fost nişte lucruri foarte-foarte specifice pe care a trebuit să le asimilez şi pe care încă le asimilez. Pe de altă parte, din perspectivă personală, sunt un om în serviciul public, ca şi înainte; nu s-a schimbat nimic", a declarat Nicuşor Dan la România TV.
El a menţionat că în perioada în care era edil general se trezea în timpul nopţii
El a menţionat că în perioada în care era edil general se trezea în timpul nopţii, întrebându-se de unde va face rost de bani pentru a achita datoriile primăriei.
"În cel puţin vreo şase luni la Primăria Capitalei, a fost mult mai dificil decât e acum. (...) Mă trezeam noaptea şi mă întrebam de unde facem rost de bani ca să... Adică eram în situaţii din astea: venea o firmă care zicea că ne taie gazul - asta însemna că bucureştenii nu mai au căldură. Veneau alţii care spuneau că sunt neplătiţi de... Veneau turcii de la Otokar şi ziceau: 'Autobuzele noastre circulă prin Bucureşti, dar voi nu ne-aţi plătit de un an jumate'. Tipul ăsta de probleme le-am avut şi chiar nu ştiam de unde să scoatem nişte bani care nu existau. Aici, la Preşedinţie, e ceva mai stabil, adică instituţiile funcţionează", a precizat Nicuşor Dan.
El susţine că a fost ales preşedinte deoarece oamenii îşi doresc o schimbare fundamentală.
"Problema la preşedinţie este că lucrurile merg aşa, într-o rutină, şi oamenii, în opinia mea, m-au votat aici ca să facem o schimbare fundamentală. Deci dacă aş vrea să dorm la Cotroceni, probabil că aş putea; dar oamenii m-au mandatat să facem nişte schimbări ca să le schimbe şi lor viaţa în mai bine", a transmis Nicuşor Dan.