Ciucu: Primăria Capitalei riscă să intre în incapacitate de plată în aprilie dacă nu va fi aprobat bugetul naţional

Sursă foto: Shutterstock.com

Ciucu: Primăria Capitalei riscă să intre în incapacitate de plată în aprilie dacă nu va fi aprobat bugetul naţional

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a făcut apel vineri la partidele din coaliţia de guvernare ca săptămâna viitoare să adopte bugetul de stat în forma propusă de Executiv. El a anunţat că în perioada următoare va prezenta între 10 şi 15 proiecte de reformă menite să echilibreze bugetul Bucureştiului. Măsurile vor viza în special reducerea unor cheltuieli birocratice şi administrative pe care edilul le consideră nejustificate.

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB, edilul general a declarat că adoptarea bugetului este "esenţială" pentru bucureşteni, deoarece ar mai creşte "puţin" cotele defalcate din impozitul pe venit. În caz contrar, PMB riscă să intre în incapacitate de plată.

"În luna aprilie avem un vârf de plată de 150 de milioane, care se adaugă la ceea ce oricum trebuie să plătim lunar, care sunt bani din obligaţiuni emise în urmă cu 20 de ani, care au fost rostogolite an de an. Şi nu mai putem să le rostogolim, pentru că nu permite legea. Atrag atenţia Guvernului, atrag atenţia Parlamentului, într-un mod cât se poate de serios, că în luna aprilie, dacă reuşim să evităm incapacitatea de plată în luna martie, în luna aprilie - dacă nu vom fi avut bugetul naţional, să mai crească puţin cotele - Primăria Capitalei va fi în incapacitate de plată", a precizat Ciprian Ciucu, citat de Agerpres.

Declaraţiile au fost făcute după ce şedinţa Consiliului General al Capitalei nu a putut avea loc, din cauza lipsei de cvorum. Primarul Capitalei a declarat că este pentru a treia oară când CGMB nu se poate întruni, deşi Bucureştiul se află într-o situaţie "extrem de dificilă". În acest moment Consiliul General "nu este funcţional", a afirmat edilul general.

El a subliniat că solicitările PSD privind termoficarea şi menţinerea unor artere în administrarea Sectorului 4 nu pot obţine referate din partea comisiilor de specialitate.

Primarul a contrazis "narativul" conform căruia Bucureştiul "ia de la săraci şi dă la bogaţi". În acest sens, a menţionat că Bucureştiul este oraşul care contribuie cu 35-40% la bugetul naţional.

"Dacă ar rămâne 35% la Bucureşti, toate problemele ar fi rezolvate pe parcursul unui an sau doi", a spus el.

Potrivit lui Ciucu, Primăria Capitalei a ajuns într-o situaţie financiară "extrem de proastă" din cauza faptului că Guvernul Ciolacu a diminuat sumele alocate primăriilor de sector în perioada 2024-2025 cu un total de 7,5 miliarde de euro.

Ciucu pregăteşte proiecte de reformă pentru echilibrarea bugetului

Edilul a afirmat că, în ciuda declaraţiilor din spaţiul public, companiile municipale nu au fost desfiinţate în realitate. El a avertizat că, în lipsa fondurilor, mai multe proiecte importante de investiţii ar putea fi afectate, printre acestea numărându-se lucrările din Prelungirea Ghencea, reconfigurarea zonei Dimitrie Pompeiu, reabilitarea infrastructurii de termoficare şi modernizarea şinelor de tramvai.

Edilul general a menţionat că, în lipsa cvorumului la şedinţele CGMB şi ale comisiilor de specialitate, executivul Primăriei "pedalează în gol", iar proiectele nu pot fi introduse pe ordinea de zi.

 

Personalizate pentru tine