”Este vorba de echipamente de monitorizate și comunicații satelitare, în corelare cu scutul de la Deveselu. Subliniez că echipamentele sunt defensive și nu sunt înzestrate cu armament propriu zis. Din punct de vedere tehnic, sunt echipamente non-cinetice. Ele vor fi, în măsura în care Parlamentul aprobă în ședința de azi, dislocate în baza acordului existent deja cu Statele Unite. În scop defensiv sunt și forțele militare.
Sunt echipamente militare care sporesc securitatea României, deci îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Țara lor este una sigură, cu mult mai sigură”, a declarat președintele Nicușor Dan, după ședința CSAT.
El a explicat că această colaborare cu SUA este similară cu o colaborare pe care alte ţări NATO o fac.
Pe ordinea de zi a ședinței de la Cotroceni, au fost următoarele puncte de discuție:
- Situația din Orientul Mijlociu și implicațiile pentru România;
- Evaluarea impactului evenimentelor din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere din România;
- Analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare.
Cererea înaintată de Pentagon a venit în contextul conflictului iranian și a implicării directe a Statelor Unite. Solicitarea viza dislocarea unor trupe și avioane de luptă, la baza Mihail Kogălniceanu.