S-a aprins fitilul în politică: Cei șapte miniștri PSD și-au dat demisia

sursă foto: shutterstock

S-a aprins fitilul în politică: Cei șapte miniștri PSD și-au dat demisia

Cuprins Articol:
Cei 7 miniștrii social-democrați din Guvernul Bolojan și-au anunțat, joi, demisia. Aceștia nu au participat la ședinta Executivului de la Palatul Victoria, ci au fost înlocuiți de secretari de stat de la alte partide.

Social-democraţii au luat decizia privind retragerea din Guvern miercuri, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, după ce săptămâna aceasta au anunțat că nu îl voi mai sprijini politic pe Ilie Bolojan. 

Vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Muncii, Florin Manole, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, s-au retras astfel din Cabinetul condus de liberalul Ilie Bolojan.

Într-un comunicat de presă, PSD a anunţat că demisiile miniştrilor social-democraţi reprezintă actul politic prin care a fost formalizată decizia partidului de a retrage sprijinul prim-ministrului Ilie Bolojan.

„PSD precizează că demisiile miniștrilor social-democrați reprezintă actul politic prin care a fost formalizată decizia partidului de a retrage sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan.  Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcția de conducere a Guvernului României. Potrivit Constituției, niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea națională în nume propriu, contrar voinței parlamentare majoritare, rezultate în urma alegerilor libere și democratice”, au declarat reprezentanții PSD, printr-un comunicat oficial.

Totodată, PSD a precizat că păstrarea unui „guvern nefuncțional”, care nu are o majoritate parlamentară, este o abordare „profund neprofesională”, ce ar putea avea consecințe negative asupra economiei naționale.

Social-democrații sunt pregătiți pentru formarea unui nou guvern pro-european, dar care ar avea la conducere un alt premier.

Ce urmează mai departe pentru guvernul Bolojan

Premierul a declarat la Parlament, după ce a discutat cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, că își dorește înlocuirea posturilor vacante cât mai repede. 

„Am discutat despre funcționarea Guvernului, în această situație ipotetică în care miniștrii PSD s-ar retrage. Am convenit să înlocuim cât se poate de repede posturile vacante, astfel încât proiectele care sunt în derulare să poată fi promovate în continuare”, a precizat Ilie Bolojan.

Procedura legală prevede ca, după ce demisiile sunt depuse şi înregistrate la Cancelaria premierului, împreună cu propunerile de interimari acestea să fie transmise la Palatul Cotroceni, în vederea emiterii decretelor de revocare, respectiv, de numire în funcţie.

Prima ședință a Guvernului fără PSD

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a precizat, după şedinţa Executivului, că prim-ministrul Ilie Bolojan a mulţumit pentru colaborare miniştrilor PSD, care nu au fost prezenţi la reuniune, în special vicepremierului Marian Neacşu, şi a cerut ca angajaţii din ministere să fie păstraţi sau eliberaţi din funcţii exclusiv pe competenţă şi nu pe criterii politice.

Personalizate pentru tine