AUR scade în sondaje. Cel mai mic scor de după alegerile prezidențiale

Sursǎ foto: Facebook / AUR

AUR scade în sondaje. Cel mai mic scor de după alegerile prezidențiale

Cuprins Articol:
AUR rămâne pe primul loc în intenția de vot pentru alegerile parlamentare, însă atinge cel mai scăzut nivel înregistrat de INSCOP după alegerile prezidențiale din mai 2025, potrivit barometrului Informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 1–7 aprilie.

„AUR atinge cel mai mic scor în măsurătorile INSCOP realizate după alegerile prezidențiale din mai 2025”

Prezentarea grafică a datelor poate fi accesată AICI.

Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, explică tendința descendentă a partidului condus de George Simion, scrie Digi24. 

„AUR atinge cel mai mic scor în măsurătorile INSCOP realizate după alegerile prezidențiale din mai 2025 (37%), pierzând față de începutul anului 2026, 4 puncte procentuale. În același timp, se observă un nou fenomen care, luna aceasta, pare mai amplu față de alte măsurători, și anume creșterea semnificativă a diferențelor între intenția de vot a respondenților care aleg un partid, respectiv a respondenților care aleg un partid și declară că ar veni sigur la vot (votanții mobilizați). De exemplu, în cazul PSD este o diferență de 3,5 puncte procentuale între cei care aleg PSD (20,1%) și votanții mobilizați ai PSD (16,6%). Spre comparație, PNL, USR și AUR au alegători mai mobilizați, în timp ce PSD și UDMR au alegători mai puțin mobilizați în acest moment”, a explicat Ștefureac, potrivit comunicatului de presă, scrie Digi24. 

Cu cine votează românii

Raportat la cei care au exprimat o opțiune pentru un partid (77,3% din total eșantion), clasamentul este următorul:

  •  AUR – 37% (în scădere de la 38% în martie și 40,9% în ianuarie)
  •  PSD – 20,1%
  •  PNL – 15,5% 
  • USR – 12,7% 
  • UDMR – 4,3% 
  • POT – 3,6% 
  • SOS România – 2,8% 
  • SENS – 2,4% 
  • Independent – 1% 
  • Alt partid – 0,7%
Sursă foto: INSCOP

Cum arată opțiunile votanților „siguri” În rândul celor care au declarat că ar merge sigur la vot (55,9% din total eșantion), procentele diferă ușor: 

  • AUR – 38,8% 
  • PNL – 16,9% 
  • PSD – 16,6% 
  • USR – 14,4%
  • UDMR – 3% 
  • POT – 4,5% 
  • SOS România – 1,4%
  •  SENS – 2,2%
  •  Independent – 1,3% 
  • Alt partid – 1%
Sursă foto: INSCOP

Estimarea participării la vot

Întrebați pe o scară de la 1 la 10 cât de sigur este că vor merge la vot, 64,9% dintre respondenți au ales varianta „10 – sigur da”, în timp ce 15,8% au indicat „1 – sigur nu”. Restul răspunsurilor se distribuie între celelalte opțiuni, iar 2,6% au declarat că nu știu sau nu răspund.

Metodologie Datele au fost culese în perioada 1–7 aprilie 2026, prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eșantion simplu aleator de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Marja de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%. Sondajul este realizat lunar de INSCOP Research, la comanda platformei Informat.ro, în parteneriat cu Strategic Thinking Group.

Personalizate pentru tine