Japonezii au lansat mașina de spălat oameni. Cum se poate folosi și cât costă

Sursă foto: Shutterstock.com

Japonezii au lansat mașina de spălat oameni. Cum se poate folosi și cât costă

Cuprins Articol:
O maşină de spălat oameni prezentată la expoziţia universală Expo 2025 de la Osaka se găseşte acum de vânzare, a anunţat o purtătoare de cuvânt a companiei producătoare Science, citată de AFP.

Cum funcționează mașina de spălat oameni?

Utilizatorul trebuie să ia loc într-o capsulă la cărei capac se închide; spălarea cu jeturi de apă este însoţită de muzică şi - menţionează AFP - nu este urmată de stoarcere. În timpul procesului sunt monitorizaţi mai mulţi parametri vitali, cum ar fi pulsul.

Primul model a fost prezentat la precedenta expoziţie de la Osaka, în 1970. Versiunea actuală este modernizată, potrivit Agerpres.

"Preşedintele nostru (al firmei Science - n. red.) s-a inspirat atunci, când avea zece ani", a spus purtătoarea de cuvânt Sachiko Maekura, care a susţinut că maşina "nu spală doar corpul, ci şi sufletul".

Un lanț hotelier american, interesat de mașina de spălat oameni

Science, care are doar 80 de angajaţi, a decis să scoată produsul pe piaţă după ce a fost contactată de un lanţ hotelier american interesat de comercializarea prototipului. Nu vor fi produse însă decât circa 50 de bucăţi, deoarece "atracţia maşinii constă parţial în raritatea ei", a explicat Maekura. Conform presei locale, preţul ar fi de 60 de milioane de yeni, adică aproximativ 332.000 de euro.

Printre primii cumpărători a fost un hotel din Osaka, unde serviciul de spălare urmează să le fie oferit în curând clienţilor.

Lanţul nipon de distribuţie de produse electronice Yamada Denki va încerca să aducă mai mult public în magazine cu ajutorul noii maşini de spălat.

Expoziţia de la Osaka, închisă în octombrie, a durat şase luni şi a atras circa 27 de milioane de vizitatori. Mulţi dintre aceştia au stat la cozi lungi pentru a vedea prototipul maşinii de spălat oameni. 

Personalizate pentru tine