Auchan a ajuns să folosească 60% energie din surse regenerabile

Sursă foto: Auchan

Auchan a ajuns să folosească 60% energie din surse regenerabile

Cuprins Articol:
Auchan România accelerează integrarea surselor regenerabile în operațiunile sale. Retailerul a ajuns la un nivel de aproximativ 60% energie din surse regenerabile pentru 40 de locații, incluzând hipermarketuri și supermarketuri Auchan și ATAC, precum și sediul central, prin energie tranzacționată prin Auchan Renewable Energy (ARE).

Auchan România a implementat o rețea extinsă de panouri fotovoltaice pe acoperișurile magazinelor

Auchan România a implementat o rețea extinsă de panouri fotovoltaice pe acoperișurile magazinelor, contribuind la reducerea dependenței de surse externe și la optimizarea consumului energetic.

Ca parte a acestui demers, retailerul a înființat, la începutul anului 2023, Auchan Renewable Energy (ARE), companie care cumpără și furnizează energie pentru locațiile Auchan. Începând cu iunie 2025, Auchan România a demarat procesul de furnizare de energie tranzacționată direct prin ARE, extinzând progresiv rețeaua de locații alimentate. 

Astfel, până în martie 2026, retailerul a ajuns la 40 de locații alimentate prin energie tranzacționată intern, incluzând hipermarketuri și supermarketuri Auchan și ATAC, precum și sediul central din București. Rețeaua include magazine din orașe precum București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Pitești, Sibiu, Bacău și Suceava, confirmând extinderea națională a modelului.

Auchan România continuă producția proprie de energie

În paralel, Auchan România continuă producția proprie de energie, prin panourile fotovoltaice de pe cele 16 hipermarketuri, care generează anual volume semnificative de energie verde. Acestea contribuie la atingerea obiectivului de creștere a ponderii energiei regenerabile în consum și la reducerea amprentei de carbon. De asemenea, retailerul utilizează energie regenerabilă și în cadrul operațiunilor logistice, prin consumul de energie provenită din instalații fotovoltaice existente pe depozitele utilizate, contribuind astfel la extinderea impactului inițiativelor de sustenabilitate.

Prin dezvoltarea Auchan Renewable Energy, compania a trecut de la un model clasic de consumator de energie la unul integrat, în care gestionează activ consumul energetic, contribuind la creșterea predictibilității costurilor și la reducerea dependenței de surse externe.

La 20 de ani de la deschiderea primului hipermarket pe plan local, Auchan România are în portofoliu peste 500 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 9 hipermarketuri ATAC Hiper Discount & un ATAC Super Discount, 10 supermarketuri clasice, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, peste 70 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. 

Personalizate pentru tine