Anul acesta, la Transylvania Open, echipa Kaufland Cariere a extins platforma „Servește Inspirație” într-un context sportiv major, integrând componente de Employer Branding și incluziune în activarea de brand desfășurată pe durata turneului.
„Servește Inspirație” este o platformă construită în jurul ideii că valorile sportului: disciplină, ambiție, responsabilitate, spirit de echipă, pot funcționa ca un limbaj comun între performanța sportivă și cea profesională. În cadrul turneului, această direcție a fost continuată prin campania „Mingea Neoficială”.
Elementul central al activării a fost o minge identică celei oficiale de joc, dar care nu a jucat niciun set și nu a câștigat niciun punct. Dar a făcut bine. Fiecare minge a fost personalizată cu atribute asociate performanței care reflectă, în același timp, potențialul și contribuția persoanelor cu dizabilități, și a fost disponibilă pentru achiziție în zona dedicată din cadrul evenimentului. O minge cumpărată însemna o donație directă pentru susținerea sportului adaptat pentru persoanele cu dizabilități, iar suma strânsă a fost ulterior dublată de companie.
În total, peste 2.500 de mingi au fost achiziționate, iar suma strânsă, dublată de Kaufland, a depășit 25.000 de euro, direcționați pentru dezvoltarea unor programe de integrare prin sport a persoanelor cu dizabilități.

În ultimul an, au fost investiți peste 200.000 de euro, sumă care reflectă angajamentul Kaufland de a facilita accesul persoanelor cu dizabilități la activități sportive adaptate.
Un alt element al activării a fost un meci demonstrativ de tenis în scaun rulant, introdus în premieră în programul oficial al turneului. Momentul a adus în prim-plan performanța sportivilor cu dizabilități, în același spațiu în care s-au desfășurat meciurile din circuitul profesionist.
De ce un eveniment sportiv pentru Employer Branding
Potrivit Esterei Anghelescu, Director Recrutare și Employer Branding la Kaufland România, platforma a fost construită pornind de la o conexiune deja existentă între sport și modul în care compania înțelege performanța.
„Există o legătură puternică între modelul de performanță după care ne ghidăm în business și cel din sport. Asocierea cu evenimente sportive nu este nouă pentru noi, iar în cadrul Transylvania Open am ales să aducem în prim-plan un mesaj legat de acces și incluziune. În sport, la fel ca pe piața muncii, există persoane cu dizabilități care performează și contribuie. Credem că normalizarea acestui tip de performanță este necesară pentru ca accesul să devină un standard”, a declarat aceasta.
Tot în cadrul turneului, Kaufland a amenajat un stand interactiv în care vizitatorii au putut parcurge un set de întrebări inspirat din sport, prin care valorile de pe teren erau traduse în comportamente profesionale și corelate cu roluri concrete din companie. Iar alături, un instrument digital sugera, în funcție de stilul de lucru al fiecăruia, tipurile de roluri care i s-ar putea potrivi.
„Nu am construit un spațiu clasic de recrutare. Am vrut să oferim un context în care oamenii să înțeleagă cum lucrăm și ce valori ne ghidează, fără să vorbim direct despre rolurile deschise. Sportul ne-a ajutat să explicăm concepte precum colaborare, reziliență sau responsabilitate într-un mod accesibil”, a explicat Estera Anghelescu.

Incluziunea, dincolo de campanie
Componenta de incluziune este susținută prin programul A.C.C.E.S., datorită căruia peste 500 de persoane cu dizabilități sunt integrate în echipa companiei. Potrivit reprezentanților Kaufland, campania din cadrul turneului a făcut vizibil un model care funcționează deja în interiorul organizației.
„Incluziunea devine o practică de management atunci când este susținută prin măsuri concrete: adaptarea spațiilor, ajustarea rolurilor și modificarea unor procese interne. În cazul nostru, aceste schimbări au produs rezultate reale în timp. Activarea din cadrul turneului a fost o modalitate de a duce această abordare mai aproape de comunitate și de a oferi publicului un context în care să înțeleagă, să se conecteze și să contribuie direct la această cauză”, a mai spus Estera Anghelescu.
Campania a generat un reach de peste 5 milioane de persoane și peste 6,6 milioane de vizualizări ale conținutului asociat. Pe lângă expunerea media, compania subliniază că obiectivul a fost crearea unui mecanism concret de participare, prin achiziția mingilor și susținerea directă a sportului adaptat.
Prin integrarea platformei „Servește Inspirație” la Transylvania Open, Kaufland a combinat componenta de Employer Branding, impactul social și prezența într-un eveniment sportiv major, într-un demers care a pus accent pe experiență directă și pe alinierea dintre mesaj și practică.