Ce zboruri au fost anulate astăzi pe Aeroportul Otopeni din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

Sursǎ foto: shutterstock.com

Ce zboruri au fost anulate astăzi pe Aeroportul Otopeni din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

Cuprins Articol:
Numărul zborurilor de pe Aeroportul Otopeni anulate pe fondul evenimentelor din Orientul Mijlociu a ajuns la 36, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Theodor Postelnicu.

"Sunt anulate şi decolări şi aterizări, 36 de curse, spre aeroporturi din Dubai, Amman, Beirut, Abu Dhabi, Tel Aviv, bineînţeles, Cairo, aceste două curse. Însă, pasagerii au înţeles situaţia. După cum aţi văzut, în aeroport este linişte. Oamenii sunt acasă, în siguranţă, sau unde au fost repartizaţi de către companiile aeriene la hotel sau li s-au dat bani înapoi. Aşteptăm şi noi să se normalizeze lucrurile şi să reînceapă aviaţia", a declarat Theodor Postelnicu.

Iată lista cu zborurile anulate astăzi: 

Sursa foto: Bucharest Airports

El a explicat că în funcţie de normalizarea situaţiei pe anumite aeroporturi, pasagerii pot fi rerutaţi.

Ce se întâmplă cu pasagerii din Egipt 

De asemenea, el a oferit detalii despre cursele care ar fi trebuit să aducă 360 de pasageri din Egipt în România.

"Pasagerii, practic, nu ajunseseră în Cairo. TAROM era pregătit, autorităţile române erau pregătite, însă formalităţile de frontieră din acea zonă şi transportul la sol extrem de dificil, îngreunat de formalităţi de securitate foarte detaliate, au făcut ca ajungerea pasagerilor în Cairo să fie întârziată foarte mult, iar prin a decola de aici şi a aştepta acolo exista riscul anulării acestor curse", a explicat acesta.

Întrebat în cât timp ar putea fi realizată decolarea dacă pasagerii ar ajunge la aeroport, el a menţionat că este nevoie de programarea curselor şi găsirea unor intervale de timp libere. 

"Să ştiţi că e o chestiune mai complicată, întrucât trebuie programate nişte sloturi aeroportuare, adică nişte intervale de timp speciale, pentru că sunt foarte multe companii care au deja ocupate intervalele orare, sunt cele care operează regulat în Cairo, iar noi, practic autorităţile române, trebuie să găsească momentul potrivit pentru a insera cele două curse şi de aterizare şi de decolare. Înseamnă companii de handling, înseamnă frontieră, înseamnă foarte multe formalităţi, control de bagaje şi să fie toată lumea în siguranţă", a subliniat Postelnicu.

Operatorul aerian naţional a anunţat anterior că zborurile speciale organizate pentru repatrierea a peste 300 de cetăţeni români din Egipt au fost reprogramate pentru seara de 2 martie, din cauza întârzierilor generate de transportul terestru pe ruta Israel-Egipt şi a formalităţilor de frontieră.

SUA și Israelul au atacat Iranul  

Israelul și SUA au lansat sâmbătă dimineață ceea ce ministrul Apărării de la Tel Aviv a numit „un atac preventiv” asupra Iranului. 

Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian, a fost ucis sâmbătă în atacurile Israelului şi al Statelor Unite împotriva Iranului, a anunţat Donald Trump şi ulterior presa iraniană de stat. Între timp, conflictul a escaladat în Orientul Mijlociu, iar Teheranul a ripostat cu rachete împotriva Israelului şi statelor din Golf. Astăzi, Israelul continuă operațiunile Epic Fury a SUA și Roaring Lion, dar la fel continuă și la fel și atacurile iraniene asupra ținetlor SUA din zona Golfului persic. 

Israelul a anunțat că noua sa operațiune împotriva Iranului se numește „Leul Răcnind” (Roaring Lion), potrivit biroului prmierului israelian. Acest nume urmează operațiunii din războiul de 12 zile din iunie, pe care Israelul a numit-o „Leul Înălțându-se”, scrie CNN.

 

Personalizate pentru tine