CNA, luare de poziție cu privire la relatările despre protestul fermierilor din Piața Victoriei
Potrivit unui comunicat al CNA, Consiliul solicită radiodifuzorilor să relateze cu rigoare, acurateţe şi echilibru, cu distincţia clară între fapte şi opinii şi cu verificarea informaţiilor înainte de difuzare, aşa cum prevede Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Consiliul Naţional al Audiovizualului reaminteşte furnizorilor de servicii media audiovizuale obligaţiile care le revin potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002: asigurarea informării obiective a publicului, prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor, şi favorizarea liberei formări a opiniilor.
"Într-un moment tensionat, responsabilitatea editorială este esenţială pentru informarea corectă a publicului şi pentru evitarea amplificării, chiar involuntare, a stărilor conflictuale. Consiliul monitorizează modul de reflectare a evenimentelor, în limitele competenţelor sale legale", mai transmite CNA.
Jandarmeria a ridicat 26 de manifestanți violenți și i-a dus la poliție
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, în urma incidentelor produse pe parcursul manifestaţiei din Piaţa Victoriei, 26 de persoane au fost extrase din rândul participanţilor şi conduse la sediile de poliţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi dispunerii măsurilor legale care se impun.
Totodată, se precizează în comunicat, până la acest moment, 24 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre acestea aflându-se şi opt jandarmi care au fost răniţi în timp ce îşi exercitau atribuţiile de serviciu pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Dintre cele 24 de persoane rănite, patru au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, dintre care şi un jandarm, a transmis Jandarmeria.
"Jandarmeria respectă dreptul oamenilor de a protesta paşnic, de a-şi exprima liber opiniile şi nemulţumirile. Protestul paşnic este un drept. Violenţa nu este protest. Intervenţia forţelor de ordine a fost şi este îndreptată exclusiv către persoanele ale căror acţiuni depăşesc limitele exercitării paşnice a acestui drept - persoane care au recurs la violenţă, au forţat dispozitivele de ordine, au aruncat cu obiecte sau au provocat distrugeri.
Nu intervenim pentru ceea ce oamenii gândesc sau spun. Intervenim atunci când faptele pun în pericol integritatea persoanelor, bunurile sau ordinea publică. Pe parcursul manifestaţiei, forţele de ordine au ales dialogul şi dezescaladarea ori de câte ori situaţia a permis. Atunci când însă violenţa a devenit o ameninţare pentru cei din jur, intervenţia a fost necesară pentru restabilirea ordinii publice, cu respectarea cadrului legal şi a principiului proporţionalităţii. Majoritatea paşnică trebuie protejată de minoritatea violentă. Aceasta este misiunea noastră", se menţionează în comunicat.
Jandarmeria Capitalei face apel la toţi participanţii să manifeste în mod paşnic şi responsabil, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să se delimiteze de orice formă de violenţă. "Comportamentele violente sau acţiunile care pun în pericol integritatea persoanelor şi siguranţa celor din jur nu vor fi tolerate", a evidenţiat Jandarmeria.