Analiza tehnică a permis continuarea funcționării
Decizia vine după reevaluarea efectuată în noaptea de 29 spre 30 iulie, în contextul nivelului extrem de scăzut al Dunării, care ridicase posibilitatea opririi ambelor reactoare.
Potrivit companiei, evoluția parametrilor-cheie a fost stabilă, iar în prezent există premisele necesare pentru continuarea temporară a operării Unității 2.
Unitatea 2 va rămâne conectată la Sistemul Energetic Național
Nuclearelectrica precizează că funcționarea reactoarelor se realizează pe baza unei monitorizări stricte a parametrilor de operare, a marjelor de siguranță și a procedurilor aplicabile în perioade de secetă.
„Atât timp cât analiza parametrilor permite operarea cu respectarea tuturor normelor de securitate nucleară, Unitatea 2 va rămâne conectată la Sistemul Energetic Național”, transmite compania.
Situația rămâne însă fragilă
Reprezentanții Nuclearelectrica avertizează că, în funcție de evoluția nivelului Dunării și de prognozele hidrologice, oprirea Unității 2 poate deveni necesară în orice moment.
Compania susține că monitorizează permanent toți indicatorii care ar putea influența funcționarea centralei și va informa publicul dacă situația se schimbă.
Unitatea 1 rămâne oprită
În schimb, Unitatea 1 a CNE Cernavodă rămâne în stare de oprire sigură și va fi reconectată la Sistemul Energetic Național doar după ce nivelul Dunării va permite reluarea activității în condiții de siguranță.
Anterior, premierul interimar Ilie Bolojan avertizase că nivelul foarte scăzut al fluviului ar putea afecta producția de energie a centralei și făcuse apel la populație să reducă voluntar consumul de electricitate în intervalul 20:00–23:00, când presiunea asupra sistemului energetic este cea mai mare.