Reacția Ministerului Apărării după explozia dronei din Galați: ”A fost urmărită pe radare până în sudul orașului”

Sursa foto: avinc.com

Reacția Ministerului Apărării după explozia dronei din Galați: ”A fost urmărită pe radare până în sudul orașului”

Cuprins Articol:
Ministerul Apărării Naționale a transmis noi informații după incidentul din Galați, unde o dronă a intrat în spațiul aerian al României și s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe. Aparatul fusese urmărit de radare până în zona de sud a municipiului, iar impactul a fost urmat de un incendiu.

Drona s-a prăbușit în cursul nopții de 28 spre 29 mai, în contextul reluării atacurilor cu drone ale Federației Ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Știrea inițială cu privire la Drona care a explodat în Galați

Reacția Ministerului Apărării după drona prăbușită la Galați

MApN a anunțat că o dronă a intrat în spațiul aerian al României și a fost urmărită de radare până în zona de sud a municipiului Galați. Aparatul s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe, iar impactul a fost urmat de un incendiu.

La fața locului acționează echipe specializate din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și alte structuri din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), din Serviciul Român de Informații și din Poliția Română.

Incidentul vine după ce, în aceeași noapte, radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României.

F-16 de la Fetești, ridicate în timpul alertei

În urma situației de la frontieră, două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat la ora 01.19 din Baza 86 Aeriană de la Fetești.

Misiunea a fost sprijinită de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române. Potrivit MApN, piloții aeronavelor au avut autorizare de angajare a țintelor pe toată durata alertei.

RO-Alert în Tulcea, Galați și Brăila

Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a informat IGSU cu privire la necesitatea instituirii măsurilor de alertare a populației. În acest context, autoritățile au transmis mesaje RO-Alert pentru județele Tulcea, Galați și Brăila.

Ministerul Apărării precizează că situația este în dinamică și că va reveni cu informații și date oficiale pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Personalizate pentru tine