Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN), structură din cadrul Consiliului Concurenței, a aplicat sancțiunea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța (CN APM SA), a anunțat Consiliul Concurenței.
Administrația Portului Constanța, amendată cu 1.595.087 lei
Amenda aplicată CN APM SA are o valoare de 1.595.087 lei. Sancțiunea a fost dispusă pentru că administrația portuară nu a respectat măsurile impuse în anul 2025 referitoare la organizarea serviciului de remorcare a navelor maritime în portul Constanța.
Pe lângă această amendă, CSDN a impus și amenzi cominatorii în valoare de 12.546 lei, reprezentând 1% din cifra de afaceri zilnică medie din anul 2025, pentru fiecare zi de întârziere. Aceste amenzi se aplică până la implementarea măsurilor obligatorii dispuse prin Decizia nr. 1/2025.
În 2025, CSDN a constatat că administrația portului Constanța nu a respectat prevederile europene privind stabilirea unui cadru pentru furnizarea de servicii portuare și normele privind transparența financiară a porturilor.
Totodată, autoritatea a constatat că serviciul de remorcare a navelor maritime nu a fost organizat în conformitate cu legislația europeană.
Ce măsuri trebuia să implementeze CN APM SA
Măsurile impuse de CSDN vizau stabilirea, în termen de 60 de zile, a cerințelor pentru furnizarea serviciilor portuare de remorcare a navelor maritime în portul Constanța. Aceste cerințe trebuiau să fie transparente, obiective și nediscriminatorii, în acord cu reglementările europene.
Administrația portuară avea obligația de a impune companiilor care doresc să presteze acest serviciu portuar cerințe minime privind acordarea sau refuzarea furnizării de servicii portuare de remorcare în portul Constanța, cu respectarea reglementărilor europene.
De asemenea, CN APM SA trebuia să elaboreze un calendar de implementare a măsurilor dispuse și să informeze CSDN cu privire la stadiul fiecărei etape implementate.
Deciziile CSDN sunt obligatorii, iar nerespectarea măsurilor impuse prin acestea constituie contravenție și se sancționează cu amendă. CSDN poate aplica amenzi cominatorii pentru fiecare zi de întârziere a implementării măsurilor dispuse, cu scopul de a determina părțile vizate să se conformeze.
Deciziile CSDN prin care se aplică amenzi sunt executorii. Decizia urmează să fie publicată pe site-ul instituției după eliminarea informațiilor confidențiale.