Ruta București - Geneva este operată de AnimaWings cu 3 zboruri de săptămână
Primul zbor regulat pe această rută a fost operat în data de 30 martie 2026, iar cursele vor fi disponibile pe tot parcursul anului.
Ruta București – Geneva este operată de AnimaWings cu 3 zboruri pe săptămână, în zilele de luni, miercuri și vineri, cu o durată medie de aproximativ 2 ore și 50 de minute per sens. Programul de zbor a fost conceput pentru a oferi flexibilitate atât pasagerilor segmentului business, cât și celor care călătoresc în scop personal, cu orare convenabile după-amiaza.
Pasagerii beneficiază de o experiență full-service la bord
Pasagerii beneficiază de o experiență full-service la bord, cu opțiuni de călătorie Business Class, Premium Economy și Economy Class, toate biletele incluzând selecția gratuită a locului, bagaj de cabină de 8 kg, obiect personal de 4 kg și check-in gratuit, online sau la aeroport. Zborurile sunt operate cu aeronave moderne Airbus A220-300, în configurație de 137 de locuri (12 Business Class și 125 Economy), echipate cu cabină business dedicată şi recent introduse în flota companiei.
În plus, pasagerii pot opta pentru catering cald, disponibil fie ca pachet individual, fie în variantă all-inclusive (băuturi și snack-uri incluse).
„Geneva este o destinație strategică, atât prin prisma rolului său de hub internațional pentru instituții diplomatice și financiare, cât și datorită comunității românești din regiunea francofonă a Elveției și a segmentului de turism premium. Prin lansarea acestei rute, asigurăm conectivitatea României cu unul dintre cele mai importante centre globale pentru organizații internaționale, inclusiv agenții ale ONU, dar și pentru sectorul financiar și turismul de înaltă calitate.
Ne propunem să deschidem porţile României pentru un segment important de turişti din Elveţia, piaţă care arată interes crescut pentru destinaţii turistice din România în ultimii ani”, a declarat Marius Pandel, CEO AnimaWings.
Compania românească va începe operarea de noi zboruri directe din București
În prezent, AnimaWings operează zboruri regulate către aeroporturi europene principale, cu frecvențe constante. Pe lângă destinațiile precum Paris (CDG), Stockholm (Arlanda) sau Istanbul (IST), în următoarele luni, compania românească va începe operarea de noi zboruri directe din București către metropole europene precum Londra Gatwick (din 22 martie), Munchen (din 2 aprilie) și Milano Malpensa (din 11 mai), dar și din Timișoara, respectiv Cluj către Atena (începând din 5 aprilie).
AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020 şi parte a Memento Group, alături de touroperatorul Christian Tour, în regim de curse regulate sau charter, implementând sisteme, proceduri și protocoale de siguranță la un standard excepțional.
Din luna aprilie, AnimaWings va opera cu 8 aeronave moderne Airbus, dintre care 4 Airbus 220 primite direct din fabrică în ultimele 6 luni. Planul de extindere AnimaWings până la finele lui 2027 vizează un total de 18 aeronave.