Zonele cu pericol "maxim" de incendii sunt concentrate în nord, centru şi în Algarve (sudul Portugaliei), în districte precum Vila Real, Bragança, Viseu, Guarda, Castelo Branco şi Faro.
De asemenea, zeci de zone se află sub risc "foarte ridicat", în regiunile nordice şi centrale ale ţării.
Pe teritoriul peninsular al Portugaliei au fost înregistrate ieri 23 de incendii rurale, pentru care au fost desfăşurate 701 efective, 212 vehicule şi 2 aeronave, potrivit Autorităţii naţionale pentru situaţii de urgenţă şi protecţie civilă (ANEPC) din Portugalia.
În Arcos de Valdevez (districtul Viana do Castelo) este activ un incendiu de vegetaţie pentru care au fost desfăşuraţi 80 de pompieri, 27 de vehicule şi o aeronavă.
Pentru incendiul care a izbucnit la 13 august în municipiul Arganil (districtul Coimbra) şi care este în faza de "încheiere", adică este deja stins şi se află sub supraveghere, au fost mobilizate 302 efective şi 97 de mijloace terestre.