Vacanțe mai ușor de rezervat pentru români: Coral Travel ajunge la peste 1.300 de agenții partenere

Vacanțe mai ușor de rezervat pentru români: Coral Travel ajunge la peste 1.300 de agenții partenere

Românii care vor să plece în vacanță în Turcia, Egipt sau Grecia au la dispoziție mai multe opțiuni de călătorie prin Coral Travel România, companie care colaborează în prezent cu peste 1.300 de agenții partenere și dezvoltă programe charter din 10 orașe din țară.

Compania, activă pe piața locală din 2023, își consolidează oferta pentru turiști și își extinde prezența regională prin lansarea operațiunilor în Republica Moldova. Pentru turiști, extinderea înseamnă acces la mai multe pachete de vacanță, produse turistice adaptate diferitelor bugete și servicii integrate în destinații.

Principalele destinații din portofoliul Coral Travel pentru piața locală rămân Turcia, Egipt și Grecia, unele dintre cele mai căutate alegeri pentru vacanțele românilor. Pachetele sunt disponibile atât prin zboruri charter, cât și prin curse regulate, în funcție de destinație și de perioada aleasă.

„România și Republica Moldova sunt piețe aflate în plină dezvoltare pentru Coral Travel Group. Suntem aici pentru termen lung și continuăm să investim în dezvoltarea operațiunilor noastre, în extinderea rețelei de agenții partenere și în produse care oferă turiștilor mai multă siguranță. Avem avantajul unui grup internațional puternic, cu infrastructură proprie în destinații prin Odeon Tours și un model de business integrat, care ne permite să creștem sustenabil și să construim relații solide cu partenerii și clienții noștri”, a declarat Cemal Yıldırım (foto), Director General Adjunct Coral Travel România.

Coral Travel face parte dintr-un grup internațional cu peste 30 de ani de experiență în turism și aproximativ 3,8 milioane de turiști deserviți anual. Unul dintre avantajele grupului este infrastructura proprie în destinații, prin Odeon Tours, compania de destination management care operează în piețe precum Turcia, Egipt, Grecia, Spania și Emiratele Arabe Unite.

Pentru turiști, acest model include servicii locale, transferuri cu flotă proprie, excursii cu ghizi vorbitori de limba română și asistență la destinație. Grupul dezvoltă și administrează propriile unități hoteliere prin Coral Group Hotels, ceea ce îi permite să controleze mai multe componente ale experienței de vacanță.

Coral Travel România spune că dezvoltă produse turistice pentru profiluri diferite de călători și niveluri variate de buget, cu accent pe suportul oferit la destinație, calitatea serviciilor gastronomice, infrastructura pentru familii și standardele hoteliere.

Personalizate pentru tine