Cinci țări unde turismul va exploda în 2026. O țară taxează turiștii cu 100 de dolari pe noapte

Sursa foto: Shutterstock

Cinci țări unde turismul va exploda în 2026. O țară taxează turiștii cu 100 de dolari pe noapte

Cuprins Articol:
Peste 1 miliard de turiști internaționali au călătorit în străinătate în 2025, stabilind un precedent pentru 2026. Numărul sosirilor internaționale a crescut la 4% la nivel global, începând să se apropie de media din perioada prepandemică, de aproximativ 5% pe an, potrivit unor date citate din Barometrul Turismului Mondial de BBC.

Egipt
 

Călătoriile în Egipt au crescut cu un procent de 20% în 2025, înregistrând astfel una dintre cele mai mare creșteri globale de după pandemie. Turiștii au fost cei mai interesați de deschiderea Marelui Muzeu Egiptean, care se află în apropierea Piramidelor din Giza.

Directorul general al companiei de turism Timbuktu Travel, Johnny Prince, a vorbit despre numărul în creștere al familiilor, dar și a femeilor singure, care aleg să vină în Egipt, datorită siguranței naționale.

Brazilia

Brazilia este țara care a înregistrat cel mai ridicat procent de turiști internaționali, cu o creștere de 37% în 2025. În 2024, Agenția braziliană pentru Turismul Internațional a lansat un program care atrage mai multe zboruri internaționale prin intermediul relațiilor cu companiile aeriene private sau publice. Astfel au crescut reducerile pe rute noi și au deschis căile pentru turiștii internațional.

Marco Amal, vicepreședintele pe dezvoltare și operațiuni al lanțului de hoteluri Minor pune creșterea impresionantă a turismului pe seama evenimentelor majore transmise în media: Jocurile Olimpice de la Rio, Cupa Mondială de Fotbal, Grand Prix-ul din Sao Paulo și Cupa Mondială de Fotbal Feminin din 2027.

În același timp, țara se confruntă cu fenomenul de „overturism”, adică numărul prea mare de turiști. Provocarea principală a autorităților este diversificarea turismului, mai departe de Rio de Janeiro sau Sao Paulo.

 

Etiopia


Etiopia a înregistrat creșteri de 15% a sosirilor de turiști internaționali din 2025, aceasta fiind cea mai puternică creștere regională din Barometrul Turismului Mondial. Aceste procente sunt încurajatoare, având în vedere declinul călătoriilor din ultimii ani, cauzate de conflictul din regiunea Tigray. Zborurile în zona de nord au revenit în 2023 și au înregistrat creșteri în 2024.

De atunci au fost făcute investiții importante în ceea ce privește îmbunătățirea accesibilității turiștilor, inclusiv lansarea platformei Visit Ethiopia, în 2025. Interesul turiștilor de a vizita Etiopia se datorează și îmbunătățirii siguranței naționale.

 

Seychelles

Seychelles a avut o creștere de 13% a sosirilor internaționale, fiind una dintre cele mai active regiuni din Africa de Est. Liderii industriei au declarat că regiunea are mai multe de oferit decât sesiunile de bronz pe plajă. Turiștii se pot bucura de drumeții, cascade, scufundări, bucătăria africană sau sesiunile de dans tradițional din jurul focurilor de tabără.

Deși cuplurile proaspăt căsătorite sunt principalele categorii de turiști din Seychelles, familiile încep să-și facă apariția. Seychelles este una dintre principalele destinații pentru turiștii care doresc să exploreze viața varitimă, 30% din teritoriul oceanic al insulei fiind declarat „zonă protejată”.

 

Bhutan  

Bhutan este un regat izolat, care și-a deschis granițele turiștilor în 1970, însă politica de intrare a turiștilor pe teritoriul regiunii este strictă. În 2025, procentul turismului internațional a crescut cu 30%, în ciuda restricțiilor. Regatul a introdus și o taxă de dezvoltare durabilă pentru turiști, care a ajuns la 100 de dolari/noapte. Această taxă este menită să susțină dezvoltarea economică, socială și culturală a Bhutanului.  

 

Personalizate pentru tine