Wizz Air lansează o nouă cursă către o destinație de vară iubită de români

Sursǎ foto: Wizz Air

Wizz Air lansează o nouă cursă către o destinație de vară iubită de români

Cuprins Articol:
Wizz Air lansează o nouă rută de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni către Croația. Începând din 1 iulie, turiștii vor putea călători către Dubrovnik, o destinație favorită a românilor în sezonul de vară.

Cât costă biletele Wizz Air de la București către Dubrovnik 

Compania aeriană introduce trei zboruri săptămânale către orașul croat, în fiecare luni, miercuri și vineri, începând cu 1 iulie. Tarifele pornesc de la doar 159 de lei, iar biletele sunt deja disponibile pe wizzair.com și prin intermediul aplicației mobile Wizz. 

Dubrovnik este una dintre cele mai populare destinații de vacanță de la Marea Adriatică, cunoscută pentru centrul său vechi medieval, acoperișurile de teracotă și priveliștile spectaculoase asupra litoralului. Inclus în patrimoniul mondial UNESCO, orașul atrage vizitatori prin zidurile sale bine conservate și numeroasele obiective istorice. 

Scena culinară pune în valoare fructele de mare proaspete, aromele mediteraneene și vinurile locale, iar experiența generală este definită de o atmosferă rafinată, dar vibrantă, susținută de o puternică tradiție a ospitalității, transmite compania. Trebuie spus, însă, că Dubrovnik - ca și întreaga Croație, de altfel - nu poate fi catalogată drept o destinație de buget, fiind adesea mai scumpă decât Spania sau Italia. 

Această nouă destinație completează extinderea recentă a Wizz Air pentru sezonul de vară, care include rutele deja lansate către Brindisi, Faro, Antalya sau Barcelona de la mai multe orașe din România, precum și inaugurările viitoare către Malta și Kefalonia, alături de zborurile populare operate anual către insulele grecești. În plus, ruta către Dubrovnik a fost deja anunțată și pentru Cluj-Napoca, cu startul în luna mai.

Cum arată programul de vară al Wizz Air în 2026

Wizz Air continuă să își consolideze destinațiile de vacanță, înregistrând o creștere de 30% față de anul trecut pentru astfel de rute din țară, în această vară. Începând cu 1 aprilie, pasagerii pot călători din București către Antalya și Pescara, iar zborurile din Cluj-Napoca către Valletta vor începe în 22 mai.

Lansată în data de 22 mai, noua rută către Valletta din Cluj-Napoca va oferi acces direct la o destinație mediteraneeană renumită pentru orașele sale istorice, apele curate și mediul anglofon. Malta este o destinație atractivă atât pentru turiștii care își doresc un city-break scurt, cât și pe cei care planifică vacanțe de vară mai lungi. Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, în zilele de luni și vineri.

Accesul direct la coasta mediteraneeană a Turciei consolidează oferta de vară pentru București. Antalya combină infrastructura turistică, plajele și clima caldă, ceea ce o face una dintre cele mai cunoscute destinații de vacanță din regiune. Zborurile vor opera de patru ori pe săptămână: miercuri, joi, sâmbătă și duminică.

Ruta către Pescara leagă capitala României de coasta italiană a Mării Adriatice. Orașul oferă acces la stațiuni litorale, gastronomie regională și proximitate față de regiunea Abruzzo, fiind ideal pentru călătorii care caută o experiență italiană autentică și mai puțin aglomerată. Zborurile sunt operate marți, joi și sâmbătă.

Personalizate pentru tine