Când vor zbura primele curse Wizz Air către noile destinații adăugate la Oradea

Ruta de la Oradea către Milano Bergamo (Italia) va opera în zilele de marți și sâmbătă, începând cu 31 martie 2026. Zborurile către Roma Fiumicino (Italia) și Dortmund (Germania) vor începe din 28 iunie, în fiecare miercuri și duminică, transmite compania. Astfel, aceste destinații se adaugă listei tot mai lungi de destinații pentru calendarul primăvară-vară al Wizz Air.
Tarifele pornesc de la doar 79 de lei, iar biletele sunt deja disponibile pe wizzair.com și prin aplicația mobilă Wizz. Această extindere consolidează rețeaua deja cuprinzătoare a Wizz Air în țară, întărind conectivitatea dintre principalele regiuni ale României și cele mai importante centre economice din Europa.
„Suntem mândri să începem operațiunile pe Aeroportul Oradea, odată cu lansarea a trei rute noi către destinații mult așteptate din Italia și Germania. Acest lucru subliniază angajamentul nostru ferm de a extinde conectivitatea regională în România, de a sprijini dezvoltarea locală și de a face transportul aerian mai accesibil și mai convenabil pentru pasageri”, a declarat Anastasia Novak, Corporate & Sustainability Communications Manager la Wizz Air.
„Noile zboruri Wizz Air reprezintă un pas important pentru dezvoltarea județului nostru. Lansarea rutelor directe către Milano (Bergamo), Roma (Fiumicino) și Dortmund marchează deschiderea unui nou capitol în evoluția Aeroportului Oradea. Bihorenii de acasă și cei din diaspora vor putea să ajungă mai repede spre destinațiile dorite”, a adăugat și Mircea Mălan, Președintele Consiliului Județean Bihor. „Totodată, conexiunile sunt foarte importante pentru dezvoltarea turismului și atragerea de noi investitori în județul Bihor”, a mai spus acesta.
De la începutul operațiunilor sale din România, în 2006, Wizz Air și-a consolidat constant investițiile în țară, recunoscând-o drept o piață strategică. În prezent, compania operează 219 de rute de pe 14 aeroporturi românești, conectând pasagerii cu 82 de destinații din 27 de țări. Pe parcursul celor 19 ani de activitate în România, Wizz Air a înființat opt baze operaționale și are în prezent peste 1.600 de angajați.
Wizz Air oferă o opțiune nouă la rezervarea biletelor
Recent, Wizz Air a lansat o nouă opțiune menită pentru cei care fac rezervări de grup, dar care nu vor sau nu pot să furnizeze identitatea tuturor călătorilor la momentul realizării rezervării. Clienții pot adăuga până la nouă pasageri fără nume în rezervare și îi pot confirma ulterior, cu până la trei ore înainte de decolare prin opțiunea „Flexible Travel Partner”.
La efectuarea rezervării, pasagerii trebuie doar să selecteze numărul de persoane și să bifeze opțiunea „Voi adăuga numele mai târziu”. Tarifele și taxele sunt plătite integral din start, însă numele pot fi completate oricând înainte de check-in.
Din 26 octombrie, Wizz Air a dat drumul la 25 de noi rute de pe șase aeroporturi din România, pentru sezonul de iarnă 2025-2026. Destinațiile din 17 țări vor fi acoperite de pe aeroporturile București Otopeni, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Brașov și Sibiu, iar biletele încep de la 79 de lei.
Wizz Air a lansat 11 rute de la București Otopeni către Erevan (Armenia), Praga (Cehia), Turku (Finlanda), Bordeaux, Paris Orly (Franța), Berlin, Köln (Germania), Pescara (Italia), Gdansk (Polonia), Porto (Portugalia) și Bratislava (Slovacia).