Lansat la Mobile World Congress La Mobile World Congress (Barcelona), Sammy ne-a aratat ca isi doreste o prezenta mai puternica pe piata smartphone-urilor, acolo unde se descurca deja destul de bine.
Daca ceilalti producatori au trecut pe procesoare la 1 Ghz, HTC anuntand chiar unul la 1.5 Ghz intr-un terminal viitor, Samsung introduce mai multe noutati intr-un telefon multimedia care vrea sa faca valuri. Macar cu numele, pentru ca se cheama Wave (model S8500).
Dotari
Sud-coreenii au introdus in Wave ce aveau ei mai bun, cu grija pastrarii unui echilibru. Wave are un procesor la 1 Ghz, un display AMOLED touchscreen de 3.3 inci cu 800 x 480 pixeli, Bluetooth 3.0 in premiera si sistemul de operare Bada, dezvoltat chiar de Samsung. Astea da dotari.
Lucrurile nu se opresc aici. Wave mai are o camera foto de 5 Mpx, capabila sa inregistreze filme la 720p si sunet virtual 5.1. Redarea pe display se face intr-un mod impecabil, gratie si engine-ului Digital Natural Image, prezent si in LCD-urile mari. Filmele in formate populare genMpeg-4, DivX, XviD sau WMV sunt suportate fara conversie.
Dotari II
Muzica vine cu aplicatii excelente gen Disk UI, Music Recognition, SoundAlive sau Music Recommendation si iese din telefon printr-un port de 3.5mm.
Conectica mai cuprinde pe langa Bt 3.0 si WiFi in standard n, precum si un port USB 2.0 mini. Nu lipsesc senzorul G, accelerometrul, A-GPS, conectivitatea 3G sau PictBridge. Wave va avea memorii interne de 2 GB sau 8 GB, precum si un slot microSD ce accepta carduri de pana la 32 GB.
Sistem de operare Bada
Interesant este noul sistem de operare Bada, despre care s-a vorbit mult in ultimul timp. Samsung a facut eforturi serioase sa modifice solutia proprietara care nu excela la niciun capitolul si Bada s-ar putea sa faca o figura frumoasa chiar daca, trebuie sa recunoastem, s-a inspirat prea mult din iPhone OS.
Icon-urile par cam la fel, desktop-urile se schimba identic si prezinta puncte care indica desktop-ul curent, bara de jos are trei aplicatii care conduc spre meniu, dialer si contacte. E un pas mare in fata pentru Samsung, care a pregatit si un magazin online de aplicatii.
Ramane de vazut daca Wave va face valuri uriase sau unele care se vor sparge la mare distanta de tarm...
Sursa: Yuppy