Cristian Gubandru

Cristian Gubandru

Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.).

Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. 

Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de afaceri Business Standard, urmând ca în 2008 să facă parte din echipa Wall-Street.ro.

Primele articole scrise pe Wall-Street.ro au fost despre industria auto. Au urmat apoi materiale pe domeniul aviației, curierat, logistică, leasing operațional.

În timpul liber preferă plimbările în natură, cu sau fără bicicletă, în locul vizionării unui film sau citirii unei cărți. Este atras de mașinile electrice mai mult decât de cele pe combustibil, însă în prezent nu ar face trecerea la noile vehicule din cauza timpului pierdut în stațiile de încărcare.

Articole scrise de Cristian Gubandru

Mercedes-Benz va produce 100 de masini Vito electrice in 2010

Honda are probleme cu airbag-urile, cheama 437.000 de masini

Noul model Audi A1 ajunge in Romania spre finalul anului

Faurecia, furnizorul de piese pentru Dacia Logan, mizeaza pe crestere in 2010

Toyota cheama in service 12.500 de masini in Romania

Subaru a realizat un crossover din modelul Impreza

Salonul Auto de la Geneva: 35 de premiere + Duster

Logan si Sandero ar putea fi produse in Algeria

Chevrolet lanseaza 5 modele noi in 2011

Chevrolet lanseaza 5 modele noi in 2011

Top 10 cele mai scumpe masini din lume

Top 10 cele mai scumpe masini din lume

Renault Megane CC on sale since March 2010

VW vrea sa devina cel mai mare constructor auto din lume pana in 2018

Renault Megane Coupe-Cabriolet, la vanzare din martie 2010

Skoda Yeti primeste o noua motorizare de 125 CP

Trei modele electrice Dacia Logan, lansate in America

Seat lanseaza in vara Ibiza ST

Seat lanseaza in vara Ibiza ST

Analisti auto: 2010 poate fi un an �horror� pentru Europa

Dacia Duster takes second place in the Troph�e Andros

Autoitalia Group aduce in martie in Romania marca Abarth

O noua motorizare Volvo de 203 CP, din mai in Romania

Dacia Duster a iesit pe locul 2 in Franta la Trofeul Andros

GM va lansa primele motoare electrice in 2013

Exportul de baterii romanesti Rombat, in crestere cu 32% in 2010

ALD Automotive increases fleet by 800 vehicles

Renault to unveil the new coup�-roadster Wind

Renault prezinta in martie noul coupe roadster Wind

ALD Automotive isi mareste flota cu peste 800 de masini

Sistemele de asistare la franare, obligatorii in Uniunea Europeana din 2011

Piata auto germana s-a intors la nivelul din 1990

Peugeot-Citroen cheama in service zeci de mii de masini

Ford a produs la Craiova de 3 ori mai putin decat si-a propus

Defectiunile Toyota ar putea scadea vanzarile cu 75%, Lexus va avea de suferit

Mazda prezinta la Geneva o editie aniversara MX-5

Seat si-a luat director de marketing de la British American Tobacco

Honda pune in functiune o statie solara de productie a hidrogenului

Alfa Romeo MiTo, inlocuitor pentru Maserati

Vezi care sunt modelele Toyota verificate la acceleratie in Romania

Parcul auto din Romania, cu 5% mai mare in 2009

Duster, 20% of Dacia�s output?

Duster, 20% of Dacia�s output?

New car sales fell in 2009 to lowest level for 6 years

Dezastru: Piata auto a picat in 2009 la nivelul de acum 6 ani

Modelul Duster, 20% din productia Dacia?