Cristian Gubandru

Cristian Gubandru

Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.).

Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. 

Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de afaceri Business Standard, urmând ca în 2008 să facă parte din echipa Wall-Street.ro.

Primele articole scrise pe Wall-Street.ro au fost despre industria auto. Au urmat apoi materiale pe domeniul aviației, curierat, logistică, leasing operațional.

În timpul liber preferă plimbările în natură, cu sau fără bicicletă, în locul vizionării unui film sau citirii unei cărți. Este atras de mașinile electrice mai mult decât de cele pe combustibil, însă în prezent nu ar face trecerea la noile vehicule din cauza timpului pierdut în stațiile de încărcare.

Articole scrise de Cristian Gubandru

Ratele la creditele imobiliare, maximum 35%

Ratele la creditele imobiliare, maximum 35%

Dial Telecom vrea sa cucereasca noi segmente de piata

Dial Telecom vrea sa cucereasca noi segmente de piata

Statul cere oferte mai bune pentru Tractorul

Statul cere oferte mai bune pentru Tractorul

Creditele bancare au crescut cu aproape 40%

Creditele bancare au crescut cu aproape 40%

Investitorii straini se pot stabili mai usor in Romania

Investitorii straini se pot stabili mai usor in Romania

Lantul Hilton, fara 11 hoteluri

Lantul Hilton, fara 11 hoteluri

Se apropie fuziunea BVB cu Rasdaq

Se apropie fuziunea BVB cu Rasdaq

O noua revista de afaceri

O noua revista de afaceri

Scade dobanda la intarzierile de plata

Scade dobanda la intarzierile de plata

Solutii disperate pentru salvarea Daewoo Craiova

Solutii disperate pentru salvarea Daewoo Craiova

Benzina se scumpeste cu 600 lei vechi

Benzina se scumpeste cu 600 lei vechi

Focus Sat - o noua televiziune digitala romaneasca prin satelit

Focus Sat - o noua televiziune digitala romaneasca prin satelit

Autoturismele franceze pierd teren in Europa

Autoturismele franceze pierd teren in Europa

Dolarul a mai castigat o runda in lupta cu euro si celelalte valute forte

Dolarul a mai castigat o runda in lupta cu euro si celelalte valute forte

Bancomatele au rezistat cererii

Bancomatele au rezistat cererii

Privatizarea Distrigaz Nord, finalizata

Privatizarea Distrigaz Nord, finalizata

Romanii incheie tot mai multe polite de asigurari de deces

Romanii incheie tot mai multe polite de asigurari de deces

CEC va disponibiliza 1.500 de angajati pana la sfarsitul anului

CEC va disponibiliza 1.500 de angajati pana la sfarsitul anului

Pentru preluarea pachetului majoritar al Romgaz �se lupta� 14 consortii si firme

Pentru preluarea pachetului majoritar al Romgaz �se lupta� 14 consortii si firme

Creste volumul garantiilor comerciale

Creste volumul garantiilor comerciale

Termenul de majorare a capitalului, prelungit

Termenul de majorare a capitalului, prelungit

Istanbul - capitala euroasiatica a IT &C

Istanbul - capitala euroasiatica a IT &C

Schimbare de brand pe piata berii

Schimbare de brand pe piata berii

Tractorul va fi scoasa astazi la vanzare

Tractorul va fi scoasa astazi la vanzare

Francezii cer autoritatilor romane reintroducerea abonamentelor la gaze

Francezii cer autoritatilor romane reintroducerea abonamentelor la gaze

Gilbert Wood, reales presedinte al CIS

Gilbert Wood, reales presedinte al CIS

Philips se dezvolta in Romania

Philips se dezvolta in Romania

Nokia se extinde in Golf

Nokia se extinde in Golf

Romania cere FMI deficit bugetar peste 0,7% din PIB

Romania cere FMI deficit bugetar peste 0,7% din PIB

Reteaua Connex a sucombat ieri

Reteaua Connex a sucombat ieri

Internet si telefonie si la sate

Internet si telefonie si la sate

Vinul Dragasani revine pe piata

Vinul Dragasani revine pe piata

Inflatia britanica, mai mare in aprilie

Inflatia britanica, mai mare in aprilie

Economia Japoniei, in crestere

Economia Japoniei, in crestere

Internetul, necunoscut pentru firme

Internetul, necunoscut pentru firme

Monedele euro ar putea intra in �renovare�

Monedele euro ar putea intra in �renovare�

Doar azi mai puteti depune declaratiile de venit

Doar azi mai puteti depune declaratiile de venit

Sistem de transfer electronic al datelor pentru cadastru

Sistem de transfer electronic al datelor pentru cadastru

Traderii vor avea capital minim de 50.000 de euro

Traderii vor avea capital minim de 50.000 de euro

Actiunile BT s-au injumatatit

Actiunile BT s-au injumatatit

La Mondialul Vinurilor de la Bruxelles tara noastra a luat 7 medalii

La Mondialul Vinurilor de la Bruxelles tara noastra a luat 7 medalii

Monedele, retrase de pe piata din iulie

Monedele, retrase de pe piata din iulie