In ultima luna, societatea romaneasca a avut un nou subiect preferat de discutie - pensiile „speciale”, mai precis propunerea de eliminare a acestor pensii speciale odata cu viitoarea lege unica a pensiilor publice, pe care autoritatile spera sa o vada in vigoare la 1 ianuarie 2010.
Pe scurt, este vorba despre un demers de integrare a categoriilor „speciale” de salariati bugetari in sistemul public de pensii, adica trecerea lor de la o situatie in care nu contribuie (sau contribuie foarte putin) si incaseaza pensii peste media nationala la situatia in care vor contribui cu acelasi procent ca toti salariatii din economie si vor incasa pensii calculate ca pentru toti, in sistemul public.
Aceasta tema a ocupat cea mai mare parte a agendei publice in ultima luna - reusind in mod surprinzator sa depaseasca gripa „porcina” si campania electorala. Despre pensiile speciale in sine nu intentionez sa spun mai multe - eliminarea sau mentinerea lor poate fi argumentata si intr-o directie, si in cealalta.
Este insa surprinzator un alt aspect: desi s-a discutat zeci de ore in prime-time si s-au scris sute de articole in presa pe tema pensiilor in aceasta perioada, toata aceasta atentie a canalelor media a trecut cu vederea un aspect esential: starea deplorabila si paradoxala a sistemului public de pensii, care, desi plateste pensii cu care nu se poate trai decent, va inregistra anul acesta un deficit la maximul istoric, de circa 1,5 miliarde de euro (20% din veniturile acestui buget).
Americanii au o expresie cand se refera la o problema atat de mare incat este imposibil sa o ignori (desi cateodata problema e trecuta cu vederea): „e ca si cum am sta in camera cu un elefant”, spun ei - este drept, suna mai bine in limba engleza. In cazul nostru, pe elefant il cheama „starea sistemului public de pensii” din Romania. Este surprinzator ca toata atentia s-a concentrat pe pensiile speciale, de care beneficiaza cel mult 300.000 de oameni, in timp ce pensiile nespeciale, din sistemul public, de care „beneficiaza” 4,7 milioane de pensionari, au fost trecute cu vederea.
Sa ne uitam putin in jur, la parintii si bunicii nostri: dupa o viata de munca, s-au pensionat si primesc astazi, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, pensii de mizerie. Pensii de cateva sute de lei, cu care nu se poate trai sub nicio forma decent. Pensia medie in Romania in acest moment: 687 de lei pe luna, adica 164 de euro. Pensia minima: 300 de lei pe luna, adica 71 de euro.
Am intrebat recent un jurnalist cu care discutam despre toate aceste probleme: care i s-ar parea ca ar fi o suma minima cu care un pensionar sa poata trai decent azi in Romania? Dupa ceva calcule si un minut de gandire, a raspuns „vreo 2.000 de lei”. I-am spus ca dintre cei 4,7 milioane de pensionari din sistemul public din Romania doar 0,7% au pensii mai mari de 2.000 de lei. Toti ceilalti se afla sub acest prag considerat de minima decenta - de exemplu, 3,9 milioane sunt sub nivelul de 1.000 de lei pe luna. Nu este vina lor, ci vorbim aici de o boala sistemica. Pur si simplu, economia si sistemul public de pensii nu pot sustine pensii mai mari.
De ce? Din cei 4,7 milioane de pensionari, doar 66% sunt pensionati cu limita de varsta, iar 34% sunt pensionati anticipat. Doar 43% sunt pensionati cu stagiu complet de cotizare, iar 57% nu au cotizat suficient pentru pensie. In 1990, 8,2 milioane de salariati sustineau 2,5 milioane de pensionari (raport de 3,3 la 1). Azi, avem 4,7 milioane de pensionari la 4,6 milioane de salariati, adica raport de paritate. In 2050, raportul va fi de 0,4 la 1, adica 4 salariati vor sustine 10 pensionari (estimari Eurostat, Banca Mondiala).
Situatia merge deci din rau in mai rau. Romania va renunta curand la ancorarea punctului de pensie de salariul mediu, intrucat masura nu este sustenabila, spun expertii UE.
In acelasi timp, pensiile de stat vor mai creste doar cel mult cu inflatia, in fiecare an. Cu alte cuvinte, salariatii de azi vor avea, in cel mai bun caz, pensii egale in termeni reali cu cele de acum. Aceleasi pensii de mizerie, care nu pot asigura un trai decent. De la un raport de circa 40%, pensia medie va mai reprezenta in 2050 doar 20% din salariul mediu brut pe economie (Banca Mondiala). Suprinzator insa, romanii sunt, alaturi de bulgari, europenii cu cele mai optimiste asteptari de la pensia de stat, dupa cum arata cel mai recent Eurobarometru.
Iata elefantul de care vorbim. Nu este prea aratos si nici prea interesant ca subiect de conversatie. Nici prea confortabil din punct de vedere psihologic - multor oameni aflati in putere nu le place sa se gandeasca la ce va fi „dupa”. Riscul major pentru ei toti: trecerea abrupta de la viata activa la o pensie care nu poate acoperi nici macar nevoile de baza. Singura solutie este doar economisirea individuala, privata, facuta din timp. Pensiile private sunt in prezent singura sansa pe care o avem pentru a evita soarta parintilor si bunicilor nostri. Sa nu mai ignoram deci elefantul din camera.
Pe scurt, este vorba despre un demers de integrare a categoriilor „speciale” de salariati bugetari in sistemul public de pensii, adica trecerea lor de la o situatie in care nu contribuie (sau contribuie foarte putin) si incaseaza pensii peste media nationala la situatia in care vor contribui cu acelasi procent ca toti salariatii din economie si vor incasa pensii calculate ca pentru toti, in sistemul public.
Aceasta tema a ocupat cea mai mare parte a agendei publice in ultima luna - reusind in mod surprinzator sa depaseasca gripa „porcina” si campania electorala. Despre pensiile speciale in sine nu intentionez sa spun mai multe - eliminarea sau mentinerea lor poate fi argumentata si intr-o directie, si in cealalta.
Este insa surprinzator un alt aspect: desi s-a discutat zeci de ore in prime-time si s-au scris sute de articole in presa pe tema pensiilor in aceasta perioada, toata aceasta atentie a canalelor media a trecut cu vederea un aspect esential: starea deplorabila si paradoxala a sistemului public de pensii, care, desi plateste pensii cu care nu se poate trai decent, va inregistra anul acesta un deficit la maximul istoric, de circa 1,5 miliarde de euro (20% din veniturile acestui buget).
Americanii au o expresie cand se refera la o problema atat de mare incat este imposibil sa o ignori (desi cateodata problema e trecuta cu vederea): „e ca si cum am sta in camera cu un elefant”, spun ei - este drept, suna mai bine in limba engleza. In cazul nostru, pe elefant il cheama „starea sistemului public de pensii” din Romania. Este surprinzator ca toata atentia s-a concentrat pe pensiile speciale, de care beneficiaza cel mult 300.000 de oameni, in timp ce pensiile nespeciale, din sistemul public, de care „beneficiaza” 4,7 milioane de pensionari, au fost trecute cu vederea.
Sa ne uitam putin in jur, la parintii si bunicii nostri: dupa o viata de munca, s-au pensionat si primesc astazi, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, pensii de mizerie. Pensii de cateva sute de lei, cu care nu se poate trai sub nicio forma decent. Pensia medie in Romania in acest moment: 687 de lei pe luna, adica 164 de euro. Pensia minima: 300 de lei pe luna, adica 71 de euro.
Am intrebat recent un jurnalist cu care discutam despre toate aceste probleme: care i s-ar parea ca ar fi o suma minima cu care un pensionar sa poata trai decent azi in Romania? Dupa ceva calcule si un minut de gandire, a raspuns „vreo 2.000 de lei”. I-am spus ca dintre cei 4,7 milioane de pensionari din sistemul public din Romania doar 0,7% au pensii mai mari de 2.000 de lei. Toti ceilalti se afla sub acest prag considerat de minima decenta - de exemplu, 3,9 milioane sunt sub nivelul de 1.000 de lei pe luna. Nu este vina lor, ci vorbim aici de o boala sistemica. Pur si simplu, economia si sistemul public de pensii nu pot sustine pensii mai mari.
De ce? Din cei 4,7 milioane de pensionari, doar 66% sunt pensionati cu limita de varsta, iar 34% sunt pensionati anticipat. Doar 43% sunt pensionati cu stagiu complet de cotizare, iar 57% nu au cotizat suficient pentru pensie. In 1990, 8,2 milioane de salariati sustineau 2,5 milioane de pensionari (raport de 3,3 la 1). Azi, avem 4,7 milioane de pensionari la 4,6 milioane de salariati, adica raport de paritate. In 2050, raportul va fi de 0,4 la 1, adica 4 salariati vor sustine 10 pensionari (estimari Eurostat, Banca Mondiala).
Situatia merge deci din rau in mai rau. Romania va renunta curand la ancorarea punctului de pensie de salariul mediu, intrucat masura nu este sustenabila, spun expertii UE.
In acelasi timp, pensiile de stat vor mai creste doar cel mult cu inflatia, in fiecare an. Cu alte cuvinte, salariatii de azi vor avea, in cel mai bun caz, pensii egale in termeni reali cu cele de acum. Aceleasi pensii de mizerie, care nu pot asigura un trai decent. De la un raport de circa 40%, pensia medie va mai reprezenta in 2050 doar 20% din salariul mediu brut pe economie (Banca Mondiala). Suprinzator insa, romanii sunt, alaturi de bulgari, europenii cu cele mai optimiste asteptari de la pensia de stat, dupa cum arata cel mai recent Eurobarometru.
Iata elefantul de care vorbim. Nu este prea aratos si nici prea interesant ca subiect de conversatie. Nici prea confortabil din punct de vedere psihologic - multor oameni aflati in putere nu le place sa se gandeasca la ce va fi „dupa”. Riscul major pentru ei toti: trecerea abrupta de la viata activa la o pensie care nu poate acoperi nici macar nevoile de baza. Singura solutie este doar economisirea individuala, privata, facuta din timp. Pensiile private sunt in prezent singura sansa pe care o avem pentru a evita soarta parintilor si bunicilor nostri. Sa nu mai ignoram deci elefantul din camera.
