Motto: "Zece oameni care-si exprima parerea in public sunt mai puternici decat alte sute de mii care tac."- Napoleon
Cazul A:
Intr-un bloc sau intr-un ansamblu rezidential bine administrat la inceput situatia incepe sa se deprecieze cand un grup mic, dar “vocal” de colocatari vine cu idei noi de reforma ciudate care, zic ei, ar duce la reduceri de costuri. In paralel, refuza la a mai coopera, ingreunand activitatea.
Ceilalti locatari au alte probleme, nu se implica, lasa lucrurile sa curga, mai ales ca la orizont ar putea aparea si doritele “reduceri de costuri”, opozitia este mica, cei mai multi nu se pronunta si, astfel, “reforma” dorita de minoritate se implementeaza.
Finalul este ca situatia generala se depreciaza, blocul sau cartierul este din ce in ce mai murdar, securitatea din ce in ce mai instabila si relatiile intre oameni din ce in ce mai tensionate, costurile ascunse devin mari si revenirea la normalitate devine foarte dificila. Minoritatea a castigat. Dar am progresat ?
Cazul B:
Cineva publica un articol intr-un ziar online sau un punct de vedere pe facebook. Oamenii seriosi si cu bun simt iau nota de cele scrise, judeca singuri in interiorul lor care afirmatii sunt corecte din punctul lor de vedere si care nu, probabil ca fiind “in mare” de acord, nici nu gasesc de cuviinta sa comenteze, isi vad apoi in continuare de treaba, “imbogatiti cu informatie”. Dar tac.
Un grup mic, dar vocal de cititori (sa zicem 15 din 500), din randul celor care au ceva impotriva de zis incep sa posteze comentarii, de regula atacuri la persoana care a postat, apoi “sar” si pe cei care eventual iau apararea autorului articolului, duc discutia in cu totul alte zone, dovedind fie ca nu au citit cu atentie, fie ca nu au priceput nimic.
Astfel avem un punct de vedere, 15 luari de pozitie impotriva, una pentru si concluzia care e? Articolul - o tampenie si autorul – un idiot. Nu mai conteaza opinia celorlalti 485 de cititori “tacuti”. Ce se intampla ? Autorul nu va mai publica nimic evitand sa se expuna, iar “tacutii” vor evita sa-si mai exprime vreodata vreun punct de vedere pentru “a nu fi tarati in mocirla”. Este acesta un progres ?
Cazul C:
Fara conotatii politice, doar fapte obiective.
Avem a decide prin vot asupra unei probleme. Grupul minoritar, dar galagios, indeamna lumea sa nu iasa la vot pentru a boicota.
Scrutinul genereaza 15 voturi pentru si 85 impotriva, iar 110 oameni nu se prezinta, din diverse motive, in general pentru ca aveau alta treaba personala sau pentru ca erau “scarbiti”.
Concluzia respectivului grup minporitar: suntem majoritari cu 125 la 85, intrucat trebuie sa adunam pe cei 15 la cei 110 care nu au venit pentru ca le-am spus noi, deci implicit ne impartasesc opinia.
Daca ceilalti tac, opinia devine majoritara si se impune profitand de non-combatul celorlalti.
Am progresat cumva?
Aceste 3 situatii ipotetice va suna cunoscut ? Si mie.
Ne intalnim des cu astfel de situatii, in familie, la locul de munca, in grupul nostru de cunostinte, intr-un partid politic, intr-o societate.
Exact ca si in societate in ansamblu, in orice grup pana la urma ajunge sa se impuna - ca persoane, puncte de vedere si actiuni - o minoritate cu tupeu, galagioasa si ilogica, doar pentru ca ceilalti au prea mult bun simt, au simtul ridicolului si au alte preocupari. Totodata, au simtul propriei valori, orgolii puternice si nu se pot coagula.
Intr-un recent si interesant studiu, Lucian Croitoru remarca in fapt si o alta forma a “falsei majoritati”.
Astfel, in zona politica, “numarul votantilor dependenti de redistribuire care efectiv voteaza a devenit mai mare decat numarul celorlalti votanti. Ei ii voteaza pe politicienii care promit conservarea redistribuirii sau cresterea ei, si nu pe cei care incearca sa reduca excesele. Astfel, redistribuirea excesiva pune bazele pentru o tiranie a majoritatii”.
Si in aceasta situatie putem vorbi intr-o anumita masura despre o tiranie a unei false majoritati, a uneia a carei legitimitate ridica semne de intrebare, privind din perspectiva faptului ca aceasta ajunge sa decida cu un impact decisiv, in privinta stabilirii managementului unor resurse produse de catre o minoritate, efectele neavand cum sa fie benefice.
In orice caz, coagularea „majoritatii tacute” si a „elitelor” nu poate fi realizata decat cu ajutorul unor lideri puternici, de necontestat ca anvergura profesionala si morala, demonstrata prin fapte.
Poate fi facuta in jurul a doar catorva idei - forta, principii de bun simt si agreate de catre toata lumea, evitand cel putin in prima faza abordarea aspectelor, a problematicilor ce ar putea fi interpretabile si care ar putea conduce la devierea discutiei si la disensiuni si schisme de care ar profita minoritatea galagioasa care ar demonstra si „majoritatii spectatoare” ca ei sunt singurii care pot conduce o nava din punctul A in punctul B.
Coagularea si apoi implementarea poate fi realizata doar printr-un efort concentrat, aplicat, urmarind strict si consecvent o agenda comun agreata.
Aceasta este adevarata provocare pentru „majoritatea tacuta”, care fara implicare nu va face decat sa suporte consecinte si sa arunce responsabilitati pe umerii celor cu care au refuzat sa aiba dispute si in fata carora au „capitulat” fara lupta.
Cazul A:
Intr-un bloc sau intr-un ansamblu rezidential bine administrat la inceput situatia incepe sa se deprecieze cand un grup mic, dar “vocal” de colocatari vine cu idei noi de reforma ciudate care, zic ei, ar duce la reduceri de costuri. In paralel, refuza la a mai coopera, ingreunand activitatea.
Ceilalti locatari au alte probleme, nu se implica, lasa lucrurile sa curga, mai ales ca la orizont ar putea aparea si doritele “reduceri de costuri”, opozitia este mica, cei mai multi nu se pronunta si, astfel, “reforma” dorita de minoritate se implementeaza.
Finalul este ca situatia generala se depreciaza, blocul sau cartierul este din ce in ce mai murdar, securitatea din ce in ce mai instabila si relatiile intre oameni din ce in ce mai tensionate, costurile ascunse devin mari si revenirea la normalitate devine foarte dificila. Minoritatea a castigat. Dar am progresat ?
Cazul B:
Cineva publica un articol intr-un ziar online sau un punct de vedere pe facebook. Oamenii seriosi si cu bun simt iau nota de cele scrise, judeca singuri in interiorul lor care afirmatii sunt corecte din punctul lor de vedere si care nu, probabil ca fiind “in mare” de acord, nici nu gasesc de cuviinta sa comenteze, isi vad apoi in continuare de treaba, “imbogatiti cu informatie”. Dar tac.
Un grup mic, dar vocal de cititori (sa zicem 15 din 500), din randul celor care au ceva impotriva de zis incep sa posteze comentarii, de regula atacuri la persoana care a postat, apoi “sar” si pe cei care eventual iau apararea autorului articolului, duc discutia in cu totul alte zone, dovedind fie ca nu au citit cu atentie, fie ca nu au priceput nimic.
Astfel avem un punct de vedere, 15 luari de pozitie impotriva, una pentru si concluzia care e? Articolul - o tampenie si autorul – un idiot. Nu mai conteaza opinia celorlalti 485 de cititori “tacuti”. Ce se intampla ? Autorul nu va mai publica nimic evitand sa se expuna, iar “tacutii” vor evita sa-si mai exprime vreodata vreun punct de vedere pentru “a nu fi tarati in mocirla”. Este acesta un progres ?
Cazul C:
Fara conotatii politice, doar fapte obiective.
Avem a decide prin vot asupra unei probleme. Grupul minoritar, dar galagios, indeamna lumea sa nu iasa la vot pentru a boicota.
Scrutinul genereaza 15 voturi pentru si 85 impotriva, iar 110 oameni nu se prezinta, din diverse motive, in general pentru ca aveau alta treaba personala sau pentru ca erau “scarbiti”.
Concluzia respectivului grup minporitar: suntem majoritari cu 125 la 85, intrucat trebuie sa adunam pe cei 15 la cei 110 care nu au venit pentru ca le-am spus noi, deci implicit ne impartasesc opinia.
Daca ceilalti tac, opinia devine majoritara si se impune profitand de non-combatul celorlalti.
Am progresat cumva?
Aceste 3 situatii ipotetice va suna cunoscut ? Si mie.
Ne intalnim des cu astfel de situatii, in familie, la locul de munca, in grupul nostru de cunostinte, intr-un partid politic, intr-o societate.
Exact ca si in societate in ansamblu, in orice grup pana la urma ajunge sa se impuna - ca persoane, puncte de vedere si actiuni - o minoritate cu tupeu, galagioasa si ilogica, doar pentru ca ceilalti au prea mult bun simt, au simtul ridicolului si au alte preocupari. Totodata, au simtul propriei valori, orgolii puternice si nu se pot coagula.
Intr-un recent si interesant studiu, Lucian Croitoru remarca in fapt si o alta forma a “falsei majoritati”.
Astfel, in zona politica, “numarul votantilor dependenti de redistribuire care efectiv voteaza a devenit mai mare decat numarul celorlalti votanti. Ei ii voteaza pe politicienii care promit conservarea redistribuirii sau cresterea ei, si nu pe cei care incearca sa reduca excesele. Astfel, redistribuirea excesiva pune bazele pentru o tiranie a majoritatii”.
Si in aceasta situatie putem vorbi intr-o anumita masura despre o tiranie a unei false majoritati, a uneia a carei legitimitate ridica semne de intrebare, privind din perspectiva faptului ca aceasta ajunge sa decida cu un impact decisiv, in privinta stabilirii managementului unor resurse produse de catre o minoritate, efectele neavand cum sa fie benefice.
In orice caz, coagularea „majoritatii tacute” si a „elitelor” nu poate fi realizata decat cu ajutorul unor lideri puternici, de necontestat ca anvergura profesionala si morala, demonstrata prin fapte.
Poate fi facuta in jurul a doar catorva idei - forta, principii de bun simt si agreate de catre toata lumea, evitand cel putin in prima faza abordarea aspectelor, a problematicilor ce ar putea fi interpretabile si care ar putea conduce la devierea discutiei si la disensiuni si schisme de care ar profita minoritatea galagioasa care ar demonstra si „majoritatii spectatoare” ca ei sunt singurii care pot conduce o nava din punctul A in punctul B.
Coagularea si apoi implementarea poate fi realizata doar printr-un efort concentrat, aplicat, urmarind strict si consecvent o agenda comun agreata.
Aceasta este adevarata provocare pentru „majoritatea tacuta”, care fara implicare nu va face decat sa suporte consecinte si sa arunce responsabilitati pe umerii celor cu care au refuzat sa aiba dispute si in fata carora au „capitulat” fara lupta.
