2 / 7

2005 Nissan GT-R Proto

Carlos Ghosn a fost prezent și la lansarea lui GT-R Proto, în urmă cu 18 ani. În ciuda apariției fostului șef al alianței Renault-Nissan, iubitorii GT-R-ului își amintesc în continuare cu plăcere de acest concept deoarece a prezentat, cu diferențe minime, cum va arăta modelul de serie care avea să ajungă în showroom-uri peste încă doi ani. La momentul în care GT-R Proto era acoperit de blițurile presei, Nissan deja anunțase, din 2003, că un nou GT-R va veni, iar singurele diferențe observabile din exterior sunt accentele negre de sub faruri, care ascund niște guri de aer. Acestea nu au mai ajuns nici ele în producție.


Nissan nu a dat prea multe detalii cu privire la partea tehnică, dar presa vuia cu privire la posibilitatea utilizării unui V6 twin-turbo de 3.700 cmc capabil de 450 de cai putere. Toată puterea se ducea către roți printr-o cutie cu șapte rapoarte sau, cel puțin, asta anunțau jurnaliștii, căci oficialii mărcii au anunțat doar că „80-90%” din ce se vede pe acest concept va ajunge pe modelul de serie. Printre elementele noi s-a numărat eleronul spate, spatele sculptat, dar și suprafețele ceva mai curbate față de cele ale prototipului din 2001.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri