2 / 5

Tendinte in T2 al 2009

Criza si strategiile axate excesiv pe remunerarea si beneficiile angajatilor au condus la schimbarea cu 180 de grade a situatiei in piata muncii, iar trimestrul doi al anului in curs pare sa aduca vesti deloc imbucuratoare pentru companii si candidati. Salariile vor stagna, pachetele extrasalariale vor fi modificate, iar angajatii vor fi redistribuiti in interiorul organizatiei, pentru a evita astfel o concediere.

“Tendinta generala pe piata financiar-bancara va fi ca numarul de angajari sa nu inregistreze o crestere semnificativa. Principalele companii financiar-bancare apeleaza la relocarea personalului deja existent sau reduceri de personal in anumite departamente, cei mai afectati de aceasta tendinta fiind angajatii cu contracte pe perioada determinata sau cei care ocupa pozitii de suport. In incercarea de a evita concedierile si de a se incadra in reducerea de costuri, cele mai multe companii apeleaza la inghetarea salariilor angajatilor sau oferirea de mariri salariale esalonate in timp. De asemenea, unele companii angajatoare au impus o modificare a pachetelor de beneficii oferite anagajatilor in sensul eliminarii unora dintre beneficiile oferite in trecut“, adauga Maier.

De aceeasi parere este si Mihaela Perianu, general manager al companiei de resurse umane Aims Human Capital Romania. Ea subliniaza ca intentia firmelor din domeniul financiar-bancar nu este una de expansiune, ci de eficientizare a costurilor si de mentinere a randamentului cu acelasi numar de angajati. “Sistemul financiar-bancar este preocupat de eficientizarea afacerii, optimizarea proceselor, cresterea calitatii serviciilor. Nu exista o nevoie accentuata de largire a echipelor din acest sector. Se mai fac angajari, dar destul de rar”, spune ea.

In aceasta situatie se afla, de exemplu, compania de consultanta Mazars, a carei strategie consta in mentinerea pozitiilor existente. “Totusi, in unele echipe a fost nevoie sa angajam oameni”, sustine Monica Cojocaru, HR manager al Mazars Romania. Aceasta mentioneaza ca eventualele ajustari salariale vor depinde de evolutia economica. “Cred ca firmele care au avut de facut modificari salariale (in sensul scaderii lor) deja le-au facut in trimestrul I. De crescut, in acest interval, nu cred ca vor creste. Probabil, in firmele in care se fac promovari, angajatii vor avea salariile mai mari, corespunzator noii pozitii“, a spus ea.

In luna februarie a anului curent, compania anunta prin Eric Pietrac - directorul international de HR - 15 noi angajari pentru 2009. Mazars Romania numara in acest moment in jur de 80 de salariati.

O alta institutie care sustine mentinerea constanta a job-urilor si chiar cresterea cu peste 3% a salariilor in 2009 este Banca Comerciala Romana (BCR). Potrivit unor declaratii ale departamentului de comunicare al BCR, facute la sfarsitul lunii martie, institutia de credit va mentine constant numarul angajatilor, la 8.700, chiar daca va mai deschide inca 40-50 de sucursale. O parte din cei 8.700 de angajati ai bancii vor fi trimisi sa lucreze in noile sucursale, in timp ce pozitiile ramase descoperite vor fi desfiintate, ca urmare a externalizarii serviciilor de IT.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri