2 / 6

Arieratele au revenit la nivelul din decembrie 2008

Consiliul Fiscal a remarcat ca tintele pentru arierate aferente lunilor martie si iunie 2012 au fost ratate din nou, atat in cazul bugetelor locale cat si in cazul bugetului de stat si al asigurarilor sociale de stat.

Arieratele monitorizate de catre FMI (restante mai mari de 90 de zile) au crescut cu circa 205 milioane lei in perioada martie-iunie 2012, crestere generata aproape in totalitate de arieratele la bugetele locale, revenind astfel, dupa usoare progrese inregistrate în 2011, la nivelul din decembrie 2008.

Mai mult, precizeaza Consiliul Fiscal, daca luam in calcul toate restantele, nu doar cele peste 90 de zile, nivelul curent al acestora este chiar mai mare decat cel de la inceputul crizei.

"Consiliul Fiscal recomanda efectuarea unei analize care sa identifice cauzele acumularii de arierate in cadrul autoritatilor locale si implementarea unui set de masuri, inclusiv prin amedarea Legii Finantelor Publice Locale si aplicarea cu strictete a prevederilor acesteia, care sa intareasca disciplina financiara a acestora si sa previna acumularea de arierate in viitor", se arata in raportul institutiei.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri