3 / 6

Cat va creste economia in "Romania lucrului bine facut"

Cu toate ca viitorul presedinte al Romaniei s-a ferit sa ofere prognoze si promisiuni in programul electoral, cresterea economica neintrand in responsabilitatile directe ale sefului statului, Iohannis a vorbit totusi despre convergenta reala a Romaniei, care se gaseste in prezent la circa 54% fata de media PIB real/locuitor a UE.


In cazul unui scenariu optimist, Romania ar putea atinge nivelul de 65% din media UE in jurul anului 2019, termenul asumat, desi neoficial, pentru adoptarea euro.


"Insa prognozele economice tocmai ce au fost bulversate, la mijlocul acestui an, dupa doua trimestre consecutive de scadere economica. Abia in 2014, si numai prin stoparea proaspetei „recesiuni tehnice”, avem sansa de a reveni la nivelul PIB real din 2008. Fata de acum 6 ani, practic Romania a batut pasul pe loc in privinta performantelor economice reale. O crestere economica bazata pe competitivitate va fi o crestere sanatoasa, sustenabila, care se va vedea nu doar in statistici, ci mai ales in bunastarea vietii de zi cu zi a oamenilor", a mai punctat Klaus Iohannis in programul electoral.


Ulterior, Institutul National de Statistica l-a contrazis pe Iohannis si a anuntat ca Romania nu a fost in recesiune tehnica, publicand in acelasi timp o crestere economica spectaculoasa pe T3.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri