2 / 5

Singura sefa din Top 10 banci romanesti

Manuela Plapcianu detine functia de director general al Bancpost cu rang de presedinte executiv, de la inceputul lui 2007, anterior fiind vicepresedinte al fostei HVB Tiriac Bank

Plapcianu nu conduce doar a cincea banca din sistem, cu active de 3,7 miliarde de euro, dar si unul din cei mai mari angajatori din banking, cu peste 3.600 de angajati.

Singura sefa din Top10 banci locale o admira cel mai mult, dintre femeile manager din afara Romaniei, pe Coco Chanel, pentru ca si-a asumat riscuri si batalii pline de semnificatie, dar si pentru ca a indraznit atunci cand putine femei o faceau.

Dintre femeile manager din Romania, Plapcianu le-a ales, la solicitarea Wall-Street pe Mariana Gheorghe, CEO Petrom, Liliana Solomon, CEO Vodafone si Anca Vlad, fondatoarea Fildas. De asemenea, in Romania, sunt foarte multe doamne, care intr-o discretie si normalitate absolute construiesc si mai ales schimba lumi, crede Plapcianu. “Numele unora dintre ele, probabil, nu ne sunt cunoscute, pentru ca avand proiecte cu adevarat importante de domesticit si pentru ca discretia este proprie marilor constructori si profesionisti, nu ies la rampa”, enunta Plapcianu.

Sefa Bancpost apreciaza ca nu este greu atunci cand ajungi sa te bucuri de rezultatele firmei pe care ai dezvoltat-o in pofida tuturor dificultatilor si bataliilor duse, cum greu, cu siguranta, nu este sa fii CEO. “Greu, foarte greu, si uneori aproape imposibil este drumul pana acolo”, crede Plapcianu.

Plapcianu nu crede ca o femeie manager are multe atuuri in fata barbatilor, in adoptarea unui stil de conducere, neexistand atribute de gen in leadership sau management. Stilul este omul insusi, spune Plapcianu, citandu-l pe francezul Georges Leclerc de Buffon, in timp ce mai mult decat genul unei persoane, personalitatea, experienta, valorile fiecaruia isi pun amprenta asupra stilului de conducere.

De asemenea, sefa Bancpost nu crede ca exista atribute de gen, nici in leadership si nici in management. Stilul este omul insusi, deci mai mult decat genul - personalitatea, experienta, valorile fiecaruia isi pun amprenta asupra stilului de conducere.

Sefei Bancpost ii plac studiile si statisticile, insa nu doar cele financiare. In opinia Manuelei Plapcianu, exista statistici care releva ca, in management, femeile au tendinta de a adopta un stil mai democratic si mai participativ in timp ce barbatii perpetueaza un stil autocratic si directiv.

Singura femeie care conduce o banca de top din Romania mai citeaza alte studii care arata ca unele doamne sunt mai practice, fac mai bine fata stresului, au un simt al oamenilor mult mai bun, sunt mai empatice si orientate catre solutii si decizii. Pe de alta parte, stilul unor domni este mai competitiv, non-emotional, bazat mai mult pe autocontrol, analitic si ierarhic, in timp ce al femeilor este prezentat ca fiind unul bazat pe empatie, colaborare si orientat spre finalizare, operationalizare. “In fine, cele mai serioase studii arata ca nu exista deosebiri intre stilurile de conducere bazate pe diferenta de gen”, adauga Plapcianu.

In final, sefa Bancpost argumenteaza ca managementul este si o chestiune de putere, citand-o pe Gloria Steinem care spunea ca “femeile tind sa dea o alta definitie puterii… definitiile traditionale ale puterii vorbesc despre abilitatea de a-i domina pe ceilalti si de a profita de munca lor… Femeile redefinesc puterea din perspectiva capacitatii de a ne explora limitele, de a ne exploata la maxim propriile talente si de a ne controla cat mai bine propria viata.”

In Grupul Eurobank EFG din Romania, adica Bancpost si celelate subsidiare (EFG Asigurari , EFG Finance, EFG Mutual Funds, EFG Property , EFG Eurobank Securities, EFG IT , EFG Leasing , EFG Retail Services I etc), ponderea feminina este de peste 70%, in timp ce in posturile de top management proportia este inversa.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri