3 / 17

Sorin Stancu, ProCA: Se vede ca in Romania se castiga mai bine si ne putem permite astfel de deplasari

Si Sorin Stancu, CEO al diviziei de distributie IT&C a grupului RTC, ProCA, are in aceasta perioada un program extrem de incarcat, fapt ce l-a determinat sa vada de acasa meciurile nationalei.

“Pentru prima data diferenta intre noi si Europa de Vest nu mai pare asa de mare. Si nu ma refer numai la fotbal: am vazut 10.000 de oameni pe stadion, lumea acolo (in Elvetia) vorbeste frumos despre comportamentul nostru”, spune Sorin Stancu.

Astfel, managerul de la ProCa spuna ca este tot mai vizibil ca am intrat in Europa, in adevaratul sens al cuvantului, opinand ca a contat si faptul ca in Romania se castiga mai bine si ne putem permite astfel de deplasari.

In opinia lui Stancu, cei care s-au remarcat pe teren in primele noastre meciuri au fost Bogdan Lobont, Cristian Chivu si Adrian Mutu, iar cele mai dinamice echipe ale Euro 2008 sunt de departe Olanda, Portugalia si Croatia.

Totusi, Stancu crede ca randamentul angajatilor din compania pe care o conduce a fost influentat in mod negativ. “Desi cred ca suntem printe cazurile particulare datorita industriei in care activam (IT), avem multi oameni pasionati de fotbal care au plecat la campionat. Ii asteptam cu fotografii si povesti”, adauga Stancu.

Sorin Stancu nu este dezamagit de presatia tricolorilor la Euro. "Am jucat cat am putut de bine. Nu cred totusi ca ar trebui sa ne comparam doar cu cei mari, sau alte resurse financiare. Pentru ceilalti ne-am descurcat foarte bine", spune Stancu.

Sorin Stancu a preluat conducerea ProCA de la inceputul lui 2007, dupa ce a lucrat mai bine de 6 ani pentru BeProffice, cel mai mare distribuitor din romania de birotica/papetarie/office.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri