3 / 8

Averea ministrul Mediului

Noul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, si-a publicat, luni, declaratia de avere, fostul viceprimar al municipiului Constanta avand o locuinta cumparata impreuna cu sotia, un autoturism Jeep Cherokee, o motocicleta Yahama, trei conturi in lei si euro, precum si participatii la doua firme.

Potrivit declaratiei publicate pe pagina de internet a Guvernului, Nicolae Nemirschi mai are parti sociale in valoare de 150 lei la SC Promedas Mamaia SRL si SC All Class SRL, precum si imprumuturi acordate in nume personal de 75.000 euro.

Ministrul Mediului a mai declarat ca are trei conturi curente, doua de 113.000 lei si unul de 1.000 euro, deschise in 2005 la o banca din Constanta.

Pe parcursul anului 2008, viceprimarul Constantei nu a achizitionat niciun bun, apartamentul de 37,17 mp pe care-l detine impreuna cu sotia fiind cumparat in anul 1991. Sotia sa are un teren agricol de 3,75 hectare in localitatea Dorobantu din Constanta, pe care l-a mostenit in 1998, precum si un teren intravilan de 571,5 mp in localitatea Topalu pe care l-a cumparat in 2006.

Familia Nemirschi a obtinut venituri din salarii, dividende, drepturi de autor si arendarea unui teren agricol. Ca viceprimar, Nicolae Nemirschi a avut un venit anual de 52.096 lei, la care s-au adaugat dividende de 132.265 lei de la SC Promedas Mamaia SRL si de 7.536 lei de la SC All Class SRL.

Sotia sa a castigat anul trecut 7.840 lei de la SC Promedas Mamaia SRL, dividende de 132.265 lei de la aceeasi societate, precum si 500 lei din arendarea unui teren agricol. Unul dintre copii a castigat 7.840 lei prin contract de munca la SC Promedas Mamaia SRL, iar celalalt a obtinut 15.000 lei ca drepturi de autor de la SC Soti Cable Neptun.

Ministrul a mai declarat ca nu detine bijuterii, colectii de arta si numismatica sau obiecte de arta si de cult cu o valoare insumata mai mare de 5.000 euro si nici alte active aducatoare de venituri de peste 5.000 euro ori datorii de peste 5.000 euro.

Nicolae Nemirschi este asociat in cadrul a doua firme, SC Promedas Mamaia SRL, unde detine 50% din capitalul social, respectiv SC All Class SRL - 25% din capital, si este membru al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Zona Metropolitana Constanta (unde este suspendat temporar din functia de presedinte) si al Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR).

De asemenea, ministrul Mediului este membru in Biroul Executiv al PSD Constanta.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri