-
[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori
-
Deficitul ajunge la aproape la jumătate din ținta pe tot anul după un trimestru
-
Gabriel Biriş: Inflația, alimentată de o „avalanșă” de tichete pentru bugetari
-
Soarele răsare din Vestul României: Aradul pregătește un nou parc fotovoltaic
-
Șef IMM-uri: Avem nevoie de „sânge proaspăt”. Să avem antreprenori de la 16 ani
-
Ciolacu, la Doha: România încearcă să convingă Emirates să cumpere TAROM
Criza structurala in Romania
Unul dintre principalele puncte slabe ale politicilor economice ale Romaniei din ultimii ani s-a concentrat in politica fiscala prociclica. Concret, Romania a procedat invers decat impunea teoria economica.
In loc sa se concentreze pe realizarea unor deficite bugetare reduse in perioada de boom economic din ultimii ani, bugetul tarii a fost in toata aceasta perioada pe un minus important, care ar fi fost justificat doar de cheltuieli de investitii in domenii precum infrastructura.
O astfel de logica, de altfel corecta, ne-ar fi permis largirea deficitului bugetar abia intr-o perioada de criza, cand economia trebuie stimulata, inclusiv prin masuri fiscale.
In prezent, avem o criza structurala. ”Aceasta caracteristica rezulta din faptul ca nu numai anumite raporturi intre dinamica (si structura) fluxurilor nominale si dinamica (si structura) fluxurilor reale au putut constitui cauze ale declansarii crizei, dar si anumite raporturi intre activitatea financiara reglementata si cea nereglementata s-au putut constitui in cauze potentiale ale crizei”, spune Ene Dinga (foto), fost ministru al Integrarii Europene si membru in Consiliul Consultativ al primului ministru.
In opinia sa, este nevoie de o reactie in strategia de gestionare a crizei prin asigurarea finantarii costurilor de iesire rapida din criza. “Statul trebuie sa pompeze urgent, masiv si continuu lichiditate in sistemul economic (indeosebi in sistemul bancar), dar, atentie, nu este vorba despre o lichiditate efectiva ci despre una virtuala: statul trebuie sa restabileasca increderea (indeosebi pe circuitele de finantare bancara, cum este piata creditului interbancar), de exemplu, prin „productia” de garantari”, opineaza Ene Dinga.
De asemenea, finantarea iesirii rapide din criza trebuie sa se faca prin imprumuturi guvernamentale pe termen lung (5 sau 10 ani), in scopul amanarii platii facturilor aferente imprumuturilor dupa iesirea din criza, deoarece, pe termen lung exista intotdeauna si solutii si resurse, acestea lipsesc doar pe termen scurt.
In loc sa se concentreze pe realizarea unor deficite bugetare reduse in perioada de boom economic din ultimii ani, bugetul tarii a fost in toata aceasta perioada pe un minus important, care ar fi fost justificat doar de cheltuieli de investitii in domenii precum infrastructura.
O astfel de logica, de altfel corecta, ne-ar fi permis largirea deficitului bugetar abia intr-o perioada de criza, cand economia trebuie stimulata, inclusiv prin masuri fiscale.
In prezent, avem o criza structurala. ”Aceasta caracteristica rezulta din faptul ca nu numai anumite raporturi intre dinamica (si structura) fluxurilor nominale si dinamica (si structura) fluxurilor reale au putut constitui cauze ale declansarii crizei, dar si anumite raporturi intre activitatea financiara reglementata si cea nereglementata s-au putut constitui in cauze potentiale ale crizei”, spune Ene Dinga (foto), fost ministru al Integrarii Europene si membru in Consiliul Consultativ al primului ministru.
In opinia sa, este nevoie de o reactie in strategia de gestionare a crizei prin asigurarea finantarii costurilor de iesire rapida din criza. “Statul trebuie sa pompeze urgent, masiv si continuu lichiditate in sistemul economic (indeosebi in sistemul bancar), dar, atentie, nu este vorba despre o lichiditate efectiva ci despre una virtuala: statul trebuie sa restabileasca increderea (indeosebi pe circuitele de finantare bancara, cum este piata creditului interbancar), de exemplu, prin „productia” de garantari”, opineaza Ene Dinga.
De asemenea, finantarea iesirii rapide din criza trebuie sa se faca prin imprumuturi guvernamentale pe termen lung (5 sau 10 ani), in scopul amanarii platii facturilor aferente imprumuturilor dupa iesirea din criza, deoarece, pe termen lung exista intotdeauna si solutii si resurse, acestea lipsesc doar pe termen scurt.