1 / 4

Acordul cu FMI si CE - in pericol, daca se va intarzia constituirea unui nou guvern

Desi guvernul se poate destrama, analistii sustin ca cel mai bine este ca cei care vor conduce tara sa se concentreze pe indeplinirea tintelor agreate cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana la momentul incheierii acordului de finantare externa.

“Din punct de vedere economic, guvernul trebuie sa urmareasca indeplinirea cerintelor impuse de FMI, dar se va pierde cel putin o luna pana cand se va forma un nou guvern sau pana cand se va rezolva aceasta situatie. In aceasta luna s-ar putea face multe lucruri pentru a incuraja economia”, a declarat Laurian Lungu, managing partner in cadrul Macroanalitica, pentru Wall-Street.

Economistul sustine ca efectul negativ al presiunilor politice si al problemelor economiei se vor vedea, in primul rand, in evolutia monedei si, intr-un scenariu pesimist, am putea vedea si un nou maxim al cursului de schimb EUR/RON dupa cel de 4,3127 lei/euro atins pe 22 ianuarie 2009.

“Tendinta leului este de depreciere, dar nu ma astept la fluctuatii mari ale cursului daca nu intervine Comisia Europeana sau Fondul Monetar International. Daca se pierde foarte mult timp si exista riscul real sa nu se indeplineasca tintele macroeconomice agreate exista posibilitatea ca FMI si CE sa intervina cu o reactie pentru ca, in final, ei sunt creditorii Romaniei”, a mai explicat Laurian Lungu, adaugand ca lipsa credibilitatii se accentueaza in tara noastra.

Si Ionut Dumitru, economistul sef al Raiffeisen Bank Romania, sustine ca in cazul in care trece prea mult timp cu aceste divergente politice si pana cand vom avea un nou guvern atunci aranjamentul cu FMI ar putea fi afectat, iar in cel mai probabil caz, presiunile de depreciere pe leu vor fi vizibile.

Brokerii: Situatia interna a inceput sa conteze mai mult decat evolutia burselor externe

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri