4 / 7

Ma regasesc in deciziile unui premier tehnocrat

Managerul BT Securities, Rares Nilas (foto), spune ca, din pozitia actuala se regaseste in deciziile unui premier tehnocrat, care ar putea sa ia niste masuri in concordanta cu nevoile actuale economice, fara sa fie guvernat de interese politice.

“Si Klaus Johannis este un bun gospodar, un om care a stiut cum sa conduca orasul Sibiu, dar in acestea momente, Romania are nevoie de un premier care sa nu fie regimentat politic si care sa poata lua masuri nepopulare, dar extrem de importante”, spune Nilas.

Mai mult, in opinia sa, Lucian Croitoru este un om cu experienta internationala si are mai multe cunostinte despre pietele financiare si bursa.

“Cred ca are mai multa deschidere si am putea gasi un partener de dialog cu o persoana care intelege valentele pietei bursiere de a oferi finantare pentru mediul privat”, continua seful BT Securities.

Romania este in momentul in care deciziile politice si sociale nu trebuie sa primeze celor strict economice. Un exemplu in acest sens este cel de anul trecut, cand, in prag de alegeri, politicienii au marit salariile.

“Orice manager din mediul privat ar fi stiut ca nu este cel mai bun moment pentru o astfel de miscare si ar fi avut taria sa ia masuri de reducere a costurilor. Cand o afacere nu mai merge, te vezi nevoit sa dai afara oameni, sa reduci salariile si costurile, asadar sa iei masuri nepopulare, dar care sa iti mentina business-ul la un nivel constant. Asadar, fara sa fiu partizan, am mai multa incredere in deciziile unui premier tehnocrat”, a conchis Nilas.

“Pe Lucian Croitoru il cunosc foarte putin, dar este un om valoros si foarte capabil pentru a face fata problemelor prin care trece economia”, ne-a declarat si Eugen Voicu, CEO Aviva Investors Romania.

El afirma ca in cazul in care alegerea lui Croitoru va fi pe termen lung atunci vom vedea din partea acestuia masuri de sprijinire pentru piata de capital autohtona, fiind un sustinator al Bursei.

Croitoru a candidat, in mai, pentru un loc in Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti, dar nu a fost ales.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri