2 / 4

Statul economisea 4,6 mld. lei daca taia cheltuielile de la 1 ianuarie

Deficitul bugetar al Romaniei s-a situat in primul trimestru din acest an la 1,5% din Produsul Intern Brut, fiind de aproape 8,22 miliarde lei, usor sub limita de 8,25 miliarde lei impusa de FMI. Astfel, cheltuielile statului au fost mai mari cu 8,22 miliarde lei decat veniturile incasate.

Cheltuielile bugetare au fost in primul trimestru din 2010 in suma de 45,75 miliarde lei, dar ar fi putut sa fie mai mici cu 4,61 miliarde lei daca guvernul adopta o reducere a cheltuielilor salariale cu 25% si o diminuare cu 15% a pensiilor si ajutoarelor de somaj chiar de la inceputul anului. Calculele au fost realizate de Wall-Street pe baza informatiilor prezentate de Ministerul Finantelor in executia bugetara aferenta perioadei 1 ianuarie – 31 martie 2010.

Astfel, chiar si tinand cont de faptul ca si veniturile incasate din impozitul pe salarii si contributiile la asigurari sociale si de somaj s-ar fi redus, deficitul bugetar tot ar fi fost mai mic si cu o pondere mai mica de 1,5% din PIB.

O reducere de 25% la nivelul cheltuielilor de personal ar fi condus in trimestrul intai din 2010 la o economie de 2,92 miliarde lei, in conditiile in care, in realitate, bugetarii au incasat salarii in suma de 11,68 miliarde lei in primele trei luni din 2010.

In totalul cheltuielilor statului cea mai mare pondere o au cheltuielile cu asistenta sociala, pe locul al doilea clasandu-se cheltuielile de personal.

Statul a mai platit in perioada analizata 10,54 miliarde lei de la bugetul asigurarilor sociale de stat (tinand cont de faptul ca majoritatea fondurilor din acest buget se indreapta spre pensii) si 751 milioane lei de la bugetul asigurarilor pentru somaj. Aplicand o reducere de 15% la aceste sume reiese o potentiala economie de 1,69 miliarde lei.

„O majorare a taxelor ar fi afectat in mod direct productia, punand presiuni suplimentare pe mediul privat si periclitand redresarea economica. In plus, este necesara folosirea eficienta a banilor, astfel incat se sa faca investitiile in zone-cheie. Din pacate, in ultima vreme au fost reduse cheltuielile de investitii la nivelul bugetului de stat”, subliniaza Rozalia Pal (foto), economistul-sef al UniCredit Tiriac Bank.

In situatia economica actuala o majorare de impozite ar fi echivalat cu un al doilea val de criza pentru sectorul privat, care oricum a suferit o corectie puternica in ultimul an. Pe de alta parte, nici reducerea pensiilor si a ajutorului de somaj nu este tocmai oportuna in conditiile in care, in general, pensiile din Romania sunt reduse, iar rata somajului se afla pe un trend ascedent.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri