2 / 5

Masuri generale de interes economic si social

Prima masura propusa de ACPR vizeaza cresterea gradului de absorbtie si de accelerare a procesului de implementare a fondurilor structurale prin crearea si implementarea campaniilor de informare si promovare a fondurilor structurale; definirea clara a notiunii conflict de interese si sanctionarea celor care conduc din umbra diverse proiecte si ONG-uri si crearea unui ambiante parteneriale intre beneficiari si autoritatea de management.
La nivelul autoritatii de management este necesara accelerarea procesului de evaluare si contractare a proiectelor si de reducere a termenelor de efectuare a platilor, ridicarea nivelului profesional al evaluatorilor de proiecte si “standardizarea” acestei activitati.

De asemenea, patronatele recomanda crearea de “parghii” financiare prin Fondul de rezerva al Guvernului, simplificarea sistemului de accesare a fondurilor structurale, evaluarea continua a realitatii economice si sociale, evaluarea tipologiei proiectelor aflate in implementare si a celor contractate pentru eliminarea redundantei, dar si consultarea mediului de afaceri in perspectiva stabilirii prioritatilor pentru perioada 2014 - 2020 si depolitizarea autoritatilor de management.
A doua masura sustine eliminarea imediata a impozitului minim si cere ca reglementarea impozitului forfetar sa vizeze cu prioritate sectoarele in care activeaza firmele multinationale si marile intreprinderi, care au un grad mic de rentabilitate (industria chimica si petrochimica, industria tutunului, industria alcoolului).

ACPR sustine, de asemenea, reducerea cotei unice de impozitare la 10%. Sumele pierdute la bugetul de stat prin diminuarea bazei de impozitare pot fi compensate prin impozitarea jocurilor de noroc online. In Romania sunt circa 500 de milioane de euro jucati anual online (firmele ce detin aceste site-uri sunt din afara tarii), sume care nu sunt impozitate.

“In afara de ratiunile economice ale controlului jocurilor online, supravegherea acestui domeniu joaca un rol si in prevenirea si combaterea spalarii banilor, protectia minorilor si in combaterea criminalitatii organizate. Pe de alta parte, este necesara modificarea prevederilor articolului 77 Cod Fiscal referitoare la impozitarea veniturilor obtinute din jocuri de noroc, astfel incat acestea sa poata fi aplicate. Inlocuirea exercitiului fiscal la 24 de ore cu impunerea fiecarui venit in parte si, acolo unde este necesar, a impozitelor procentuale cu unele forfetare, sunt masuri care vor conduce la cresterea semnificativa a veniturilor catre bugetul de stat din acest domeniu”, se arata in comunicatul ACPR.

Totodata, cresterea accesului IMM-urilor la procedurile de achizitii publice, prin cresterea transparentei, dezvoltarea de servicii gratuite de informare si asistenta a IMM-urilor, realizarea unui parteneriat real cu confederatiile patronale reprezentative pe intreaga durata a procesului de achizitie publica, eliminarea practicilor corupte si discriminatorii, cresterea sanctiunilor si angajarea raspunderii directe a personalului cu competente in domeniul achizitiilor publice, combaterea platilor intarziate, prin reglementarea obligatiei de plata a facturilor in termen de maxim 30 de zile calendaristice, cu sanctiuni (dobanzi si penalitati la nivelul celor pentru datorii la buget).

Se solicita, de asemenea, scutirea de penalitati a societatilor comerciale care isi platesc pana la 31 decembrie 2010 datoria de baza din actele contabile catre bugetul de stat.

„La un termen limita, 31 decembrie, toate societatile din Romania daca-si platesc datoriile de baza la stat sa fie scutite de plata penalitatii de intarziere care de multe ori ajung sa dubleze suma totala. Se acroda astfel o perioada de gratie pentru a fi scutite aceste penalizari si atunci ar fi inca o solutie de a atrage rapid venituri la bugetul de stat in urma diminuarii cotei unice la 10%. Astfel spijinim economia reala si aducem un flux de bani la bugetul statului”, a spus Dan Matei Agathon (foto).

Celelalte masuri de interes economic si social propuse de ACPR sunt: plata cu celeritate de catre entitatile achizitoare cu capital de stat a creantelor inregistrate catre sectorul de constructii la 1 ianuarie 2010 evaluate la 1,2 miliarde de euro; promovarea unor masuri urgente si ferme de catre BNR de finantare a productiei si a investitiilor, aplicandu-se dobanzi la nivelul “bancilor mama” din tarile membre UE; eficientizarea sistemului de colectare a taxelor si impozitelor pentru asigurarea resurselor necesare administratiei publice precum si instituirea urgenta a simetriei in tratamentul obligatiilor bugetare ale agentilor economici si ale MFP alaturi de entitatile achizitoare cu capital de stat; externalizarea serviciilor administrative din cadrul institutiilor de stat prin unitati economice non-profit pentru limitarea cheltuielilor bugetare; plata arieratelor prin achitarea de catre stat a datoriilor catre firmele private de la care au achizitionat bunuri si servicii catre ordonatori de credit secundari si tertiari, inclusiv autoritati locale; plata de catre stat a penalitatilor si dobanzi de intarziere la plata in cuantum egal cu cele percepute de ANAF, pentru datoriile mai vechi de treizeci de zile catre agentii economici privati; reducerea la 6% a TVA pentru produsele alimentare; facilitati fiscale pentru fiecare loc de munca nou creeat si acordarea de subventii catre producatorii ce produc pentru piata interna; cresterea plafonului de garantare pentru Eximbank si a nivelului de capitalizare pentru CEC.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri