5 / 6

Consiliul Fiscal: Scaderea TVA este prea abrupta, cota medie coboara cu 8%

Reducerea cotei standard de TVA de la 24%, de la 1 ianuarie 2016, este de fapt de 8 puncte procentuale, nu de 5 puncte, intrucat cota medie de TVA pe cosul de consum va ajunge la 14%, de la maximul de 22%, plasand Romania sub toate statele din Europa Centrala si de Est, potrivit Consiliului Fiscal. "Cand discutam de reducerea TVA, toata lumea scapa din vedere ca reducerea de TVA nu este doar de 5 puncte procentuale. Am auzit si opinii de tipul: de ce n-ar trebui sa scada cota de la 24% la 19%, sa revenim la nivelul pre-criza? Aceasta afirmatie este falsa, pentru ca, daca calculam o cota medie de TVA pe cosul de consum (diverse produse, ce pondere au in cos, ce cota de TVA), o sa vedem ca atunci cand aveam 19% cota standard, cota medie pe cosul de consum era 17,5%. Cand am crescut in 2010 la 24% cota standard, cota medie a ajuns la 22%", a afirmat miercuri Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, la o conferinta pe care a organizat-o la Banca Nationala privind responsabilitatea fiscal-bugetara si noul Cod Fiscal.


El a aratat ca atunci cand TVA la paine si produse de panificatie a fost redusa, cota medie a scazut la 20,6%, iar in iunie 2015, cand a fost extinsa cota redusa la alimente si alte produse, s-a ajuns la cota medie de 16%, sub nivelul pre-criza. "Daca vom continua cu reducerea cotei standard la 1 ianuarie 2016, cota medie va ajunge la 14%. Adica, de fapt, noi avem o scadere de la 22%, cat a fost maximul, la 14%, adica 8 puncte procentuale. Aratati-mi o tara in Europa sau din lume care a mai redus cota de TVA cu 8 puncte procentuale intr-un interval atat de scurt de timp. Daca ne comparam cu nivelul pre-criza, reducerea este de 3,5 puncte procentuale, deci noi nu ne ducem la nivelul dinainte de criza, ne ducem mult mai jos. Asta este, de fapt, realitatea cifrelor", a mai spus Dumitru.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri