3 / 6

Carpatica a redus dobanzile pentru economisire

Si Banca Comerciala Carpatica (BCC) a scazut, incepand de marti, 2 iunie, dobanzile la depozitele in lei, cu pana la un punct procentual, si la dolari, atat pentru populatie, cat si pentru firme.

Astfel, cea mai ampla reducere este in cazul depozitului Pensia Plus in lei cu maturitate de 12 luni, de la 15% pe an la 14%.

Carpatica a redus dobanzile si in cazul altor tipuri de depozite, platind, de marti, dobanda de 14% pe an pentru depozitul Vivat la 6 luni.

Pentru Pensia Plus, banca plateste 11% pe an la o luna, dobanda putand sa ajunga pana la 14,25% pentru scadente de 6 sau 9 luni.

In cazul depozitelor clasice cu plata dobanzii la scadenta, Carpatica plateste pana la 4% pe an in cazul maturitatilor de 6, 9 sau 12 luni. Dobanda maxima este aceeasi si in cazul depozitelor clasice cu plata lunara a dobanzii.

Cele mai ridicate dobanzi pentru depozitele in moneda americana raman, astfel, Prezident (6 luni) si Valuta Forte (360 zile), ambele cu 4,25% pe an, respectiv Pensia Plus in dolari, pentru care dobanda ajunge la 4,50% pe an pentru scadente de 6, 9 si 12 luni.

Cu doua saptamani in urma, banca a mai anuntat o modificare a dobanzilor.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri