2 / 8

Sustinerea tot mai importanta in contextul demografic negativ mondial

Incurajarea si sustinerea pensiilor private de catre mediul politic este cu atat mai importanta cu cat perspectivele demografice sunt, potrivit studiilor, mai mult decat ingrijoratoare. Toate studiile arata o viitoare imbatranire a populatiei.

Astfel, Romania va ajunge la un raport de 0,4 salariati la 1 pensionar in 2050, de la 3,3 salariati la 1 pensionar in 1990. Pe langa aspectul demografic, inversarea ingrijoratoare a acestui raport are loc in Romania si din cauza pensionarii unor angajati inainte de limita de varsta, a mai explicat Andanut, adaugand ca anul acesta, raportul este de 0,94 salariati la un pensionar.

"Pensionarea anticipata, inainte de limita de varsta, era de 27,7% din totalul pensionarilor in 1990, ajungand pana la 34% in acest an", a spus Andanut.

El a adaugat ca pensionarea anticipata cu sau fara stagiu complet de cotizare a reprezentat mai mult de jumatate (54,9%) din totalul pensionarilor in 1990, ajungand pana la 59% in iunie 2009. Mai putin de jumatate (41%) din totalul pensionarilor s-au pensionat la limita de varsta si stagiu complet.

Seful APAPR a mai semnalat si un alt factor de ingrijorare. Acesta consta in faptul ca exista cazuri de abuzuri in ce priveste pensionarea, prin apelarea la unele "portite" din sistem cum ar fi invaliditatea. „Unul din cinci pensionari figureaza in acte ca fiind invalid. Potrivit datelor Casei Nationale de Pensii, circa 900.000 de pensionari sunt invalizi, din totalul de pensionari, de aproximativ 4,8 milioane. Varsta medie reala de pensionare este de 54 de ani, desi varsta limita este 58 ani si 8 luni pentru femei si 63 ani si 8 luni pentru barbati”, a subliniat Andanut.

Bugetul public de pensii are un deficit in acest an de 15%, adica peste 1,5 miliarde de euro. Potrivit datelor CNPAS, aproape 3,9 milioane pensionari primesc sub 1.000 lei pe luna, adica 81% din total, si doar 44.000 de pensionari au pensii de peste 2.000 lei pe luna (0,9% din total).

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri