2 / 6

"Nu prea intelegem logica miscarii preturilor la combustibilii interni"

Evolutia preturilor la combustibilii interni reprezinta o dilema pentru expertii de la BNR, chiar si pentru Mugur Isarescu, guvernatorul bancii centrale.

"Va spun ca nu prea intelegem logica miscarii preturilor la combustibilii interni. De ce depinde evolutia? Preturile titeiului, evolutia cursului? Variatiile oricum sunt mult prea mari la preturle interne ale fabricantilor si nu le gasim explicatii, decat ca exista anumiti factori divergenti care actioneaza", a explicat Isarescu.

Astfel, guvernatorul BNR a explicat ca preturile combustibililor de pe piata locala au o evolutie divergenta comparativ cu cea a principalilor factori care ar trebui sa le influenteze.

Guvernatorul BNR a adus in discutie dilema preturilor combustibililor in contextul in care exista presiuni inflationiste din partea acestora, dar si din partea preturilor la bunurile alimentare.

Banca Nationala a Romaniei a revizuit in urcare prognozele de inflatie pentru 2010 si 2011, de la 7,8% la 8,2% la finalul acestui an si de la 3,1% la 3,4% pentru sfarsitul anului viitor. Guvernatorul BNR a explicat ca prognoza pentru 2010 a fost majorata deoarece au fost incluse si presiuni inflationiste generate de evolutia preturilor volatile la legume, fructe, oua. In prognoza pentru 2011 au fost luate in calcul si evolutii ale preturilor care provin din discutiile publice si din semnalele privind recolta agricola slaba din acest an.

"Introducerea acestor semnale este un mod de a spune societatii romanesti ca toata aceasta vorbaraie are costuri", a subliniat Isarescu.

BNR a stabilit tinta de inflatie pentru 2011 si 2012 la nivelul de 3%, iar din 2013 a decis trecerea la o tinta stationara de inflatie de 2,5%.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri