2 / 5

IMM-urile, o piata importanta si pentru producatorii de PC-uri

Iar serviciul lansat de Axigen, compania grupului Gecad si de filiala locala a Hostway Corporation, una dintre cele mai importante companii globale de hosting cu peste 600.000 de clienti la nivel mondial, nu este unica.

Astfel, la jumatatea lunii septembrie, Central Europe On-Demand (CEOD), furnizor de servicii de hosting din Europa Centrala si Microsoft Romania anuntau furnizarea unor servicii de mesagerie electronica tot pentru sectorul de IMM-uri.

„ Acestor firme le este mai dificil sa aiba acces la astfel de aplicatii, pentru ca piata devine tot mai competitiva, iar firmele au nevoie de ajutor pentru a se dezvolta", a spus Vicktor Kovacs (foto), cofondator si managing director al Central Europe On-Demand, companie infiintata anul trecut in Ungaria.

Kovacs spera ca serviciul care a atras aproximativ 20.000 de utilizatori de la lansarea din primavara si pana acum in Ungaria, Polonia, Cehia si Romania va fi folosit de intre 30.000 si 50.000 de angajati romani pana la finalul lui 2010.

“Motorul schimbarii sunt chiar IMM-urile, prin schimbarea treptata a focusului din zona productiei pure si a operatiunilor catre zona de optimizare a proceselor, a calitatii comunicarii, a serviciului in general. Daca ne uitam doar la piata din Romania, produsele locale sunt concurate nu numai de alti furnizori locali dar si de furnizori europeni, asiatici, de pietele internationale. Astfel, abilitatea de a comunica rapid, fara sincope, flexibilitatea termenilor comerciali incep sa creeze avantajele competitive. In acest context, IT-ul poate oferi baza pe care companiile pot construi serviciile flexibile de care au nevoie. Pe de alta parte in ultimii ani, finantarile au devenit mai accesibile, a crescut piata de consum, iar acesti factori au creat premisele pentru derularea de investitii, inclusiv in domeniul IT”, a declarat Cristian Herghelegiu, managerul CEOD in Romania care estimeaza ca, in general, companiile investesc in IT in jur de 1% – 2% din cifra de afaceri.

Herghelegiu isi doreste ca pana la sfarsitul lui 2009 sa atraga peste 5.000 de utilizatori din 800-1.000 de companii atat pentru serviciile de comunicare – e-mail, voice si videoconferinta, cat si pe serviciile de colaborare si partajare de informatie oferite de CEOD.

IMM-urile au devenit o piata importanta nu doar pentre furnizorii de servicii de hosting, ci si pentru companii precum Lenovo, al patrulea producator de PC-uri la nivel mondial, Crescendo, unul dintre primii zece jucatori pe piata locala de integrare de sisteme, IBM, cel mai mare furnizor de servicii IT la nivel mondial sau Microsoft, cel mai mare producator de soft din lume.

„Contextul economic actual este principalul factor pentru care acest serviciu se lanseaza acum pentru ca este un serviciu care poate salva banii multor companii mici si mijlocii”, spunea Calin Tatomir, directorul general Microsoft Romania odata cu lansarea aplicatiilor CEOD pe piata locala.




Inapoi la articol

Setari Cookie-uri