4 / 7

Palate deschise: Palatului Cercului Militar Naţional

Vă invităm sâmbătă, 3 februarie, de la ora 11.00, la cel de-al optulea eveniment din seria Palate deschise pe Calea Victoriei, cu acad. Georgeta Filitti, să descoperim împreună, de această dată, povestea Palatului Cercului Militar Naţional.


Palatul Cercului Militar Naţional este un edificiu unicat, în primul rând datorită autenticităţii şi intervenţiilor minime făcute pentru menţinerea lui. Palatul Cercului Militar Naţional este un monument istoric inclus în Lista Monumentelor Istorice din Municipiul Bucureşti, în Grupa A, ceea ce-i conferă statut de monument istoric de nivel naţional.


Conferinţa susţinută de doamna academician Georgeta Filitti va avea loc în monumentala Sală de Marmură, una dintre cele mai reuşite capodopere de interior ale arhitecturii româneşti. Sala a fost realizată în stil clasic, este împodobită cu vitralii, ferestre arcadate, oglinzi din cristal, lampadare şi basoreliefuri şi este accesată prin Scara de Onoare străjuită de o impresionată lucrare de artă, „Gornistul”, o reproducere după Nicolae Grigorescu realizată de Bella Kromer.


Detalii despre eveniment.


Sursă foto: Mihai Maxim / Shutterstock

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri