Jaristea si-a pierdut banca de date!

Iata-ma, deci, la Jaristea: o cladire ciudata in exterior, care pare o hala de fabrica. Dupa ce treci de usa, lucrurile se schimba spectaculos, parca intri in alta lume. O sala unica, foarte mare, cu bolti si coloane, in care toate mesele sunt puse in jurul unei scene centrale pentru spectacole.

Toate decorurile, mobilierul, tacamurile sunt obiecte de anticariat, foarte bine intretinute. Cred (sper!) ca doar scobitorile, din tot restaurantul, sunt din zilele noastre. Sunt foarte multe pendule si ceasuri, tablouri, icoane si crucifixe/uri (ambele forme sunt acceptate in DOOM 2005) candelabre, o biblioteca monumentala cu carti vechi, intr-o abundenta neobisnuita, exact ca in casa lui Adrian Nastase, pentru cine-si mai aduce aminte.

S-ar putea sa fie cativa amatori de “fusion” sau de minimalism asiatic carora sa li se para prea incarcat, insa mie imi place foarte mult si reactia de nostalgie e absolut garantata in cazul oricarui client care are o varsta despre care incepe sa nu-i mai placa sa vorbeasca.

Mesele sunt destul de mari (o raritate in Bucuresti), scaunele de tip jilt fara cotiere, tapisate cu catifea rosie, destul de incomode. Peretii, varuiti in alb, sunt neobisnuit de curati si bine intretinuti, dat fiind numarul mare de focuri care ard peste tot in restaurant: lumanari, torte si faclii, mancare in flacari etc.

Ideea cu covoare pe jos (nici murdare, dar nici curate) nu mi se pare prea inspirata, desi intregeste atmosfera, tinand seama de numarul atat de mare de clienti de acolo - e plin restaurantul aproape in permanenta, multi clienti sunt in grup, cu costum si cravata, se vede ca au venit cu oaspeti din strainatate care au vrut sa manance si sa petreaca romaneste. Toate tacamurile, inclusiv platourile si farfuriile sunt argintate, probabil ca unele sunt chiar din argint masiv.